@ Stănescu Istrate in varsta de 50 de ani din Grajduri a falsificat documente in anul 2011, a prejudiciat statul roman cu suma de 8.753.374 lei si a fost trimis in judecata recent @ Pentru ca a fost trimis in judecata atat de târziu,exista riscul ca faptele sa se prescrie iar Stanescu Istrate sa scape nepedepsit
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au finalizat un rechizitoriu de frauda fiscala cu un prejudiciu de 2 milioane euro dupa 10 ani de la savarsirea faptelor (vezi aici). In aceste conditii exista riscul ca faptele sa se prescrie iar Stanescu Istrate din comuna Grajduri, judetul Iasi, care a furat de la stat o suma uriasa, nici mai mult nici mai putin decat 8.753.374 lei (circa 2 milioane de euro) sa le râdă în nas autorităților. Totul s-a intamplat in semestrul al doilea al anului 2011 cand Stanescu Istrate, in calitate de administrator al firmei Larimetal SRL a inregistrat in contabilitatea firmei operatiuni fictive efectuate cu zeci de societati comerciale. Printre firmele „partenere” se numara Euroconstruct Euda SRL, SC Prem Agro SRL, SC Romagro SRL, SC Cost Ambient SRL, SC CC Diamond SRL, SC Fercob Trans SRL, SC Decomet Cristal SRL, SC Adryalex SRL, SC Gacos Impex SRL, SC Global Stan Lux SRL, SC Europlan Invest SRL, SC RM Colection SRL, SC Plaster Design SRL. Cu ajutorul acestor operatiuni fictive, in anul 2011, Stanescu Istrate a dedus ilegal TVA in valoare de 2 milioane euro in perioada august – decembrie 2011. „Astfel, constatam ca valoarea TVA-ului dedus ilegal prin deconturile TVA D300 , depuse pentru semestrul II-2011, aferent achizitiilor fictive in litigiu este in cuantum de 8.753.374 lei”, se arata in rechizitoriul intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi.
Desi rechizitoriul a fost finalizat in octombrie 2020, procesul in care Stanescu Istrate este judecat pentru frauda fiscala nu a inceput inca deoarece pana la data de 7 aprilie 2021 dosarul s-a aflat in Camera Preliminara de la Tribunal.
Constantin MAZILU