@ Un fost angajat al companiei lui Antonel Adomnicăi, patron peste una dintre cele mai mari companii care furnizeaza betoane pentru noile cartiere rezidențiale sustine ca a avut un accident de muncă in timp ce lucra la negru la una din firmele afaceristului @ Bărbatul pe nume Mihai Plugaru solicită despăgubiri de 40.000 euro de la firma afaceristului @ „A gasit el o avocata si s-a gandit sa mai ceara niste bani. El a fost vinovat de accident”, a comentat Antonel Adomnicăi
Antonel Adomnicăi, unul dintre mai controversați afaceristi din Iași este ținta unor acuzații venite din partea unui fost angajat. Antonel Adomnicăi este cunoscut in ultima perioada ca fiind patron peste unele dintre cele mai mari companii care furnizeaza betoane pentru noile cartiere rezidențiale. Una dintre aceste companii se numeste Andy Trans Invest. Mihai Plugaru, un fost lucrator al acestei companii acuza ca a suferit un accident de munca in timp ce muncea la negru pentru Andy Trans Invest. Mihai Plugaru a deschis la Judecatoria Iasi un proces prin care solicita sa i se achite de catre firma Andy Trans Invest SRL patronata acum de Andrei Adomnicai, fiul afaceristului, despagubiri de 40.000 euro pentru suferinta de care a avut parte in urma unui accident de munca suferit in timp ce lucra pentru aceasta companie. Barbatul in varsta de 51 de ani sustine că lucra pentru firma la o balastieră pe care societatea o deținea in comuna Halăucesti. Mihai Plugaru sustine ca muncea la firma din anul 2012, lucra la negru cate 12 ore pe zi iar in data de 28 martie 2017 a suferit un accident de munca grav fiind prins sub o banda de transportare a pietrisului. Mihai Plugaru arata ca a suferit fracturi costale multiple și contuzie pulmonară avand si a stat in spital două luni si jumătate. „Am fost angajat fără forme legale iar programul de muncă se desfășura zilnic intre orele 6.00-24.00”, se arata in cererea lui Mihai Plugaru.
Acesta a mai aratat ca in ziua in care s-a intamplat accidentul ramasese singur sa lucreze la banda in conditiile in care nu i se facuse nici un fel de instructaj sau protectia muncii.
Dosarul penal s-a clasat
A urmat o ancheta a Parchetului de pe langa Judecatoria Pascani fiind facute cercetari pentru savarsirea infractiunii de nerespactare a masurilor legale de sanatate si securitate in munca. Dosarul a fost clasat pe data de 17 decembrie 2019 nefiind găsit nici un vinovat în conditiile în care Mihai Plugaru a arătat că muncea la negru si nu i facuse protectia muncii. „În cursul cercetărilor penale am constatat cu stupoare că mi se încheiase contract de muncă, semnătura de pe aceste neaparținandu-mi și nefiindu-mi comunicat nici un exemplar de pe acesta. Astfel, administratorul societatii a incercat musamalizarea cazului, in sensul de a plasa accidentul in afara orelor de program, incheindu-mi contract de muncă pentru un program de 8 ore pe zi, cand in realitate munceam peste 12 ore pe zi”, a mai aratat Mihai Plugaru.
Adomnicai: „Vrea si el niste bani”
Contactat telefonic de jurnalistii Dezvaluirea.ro, Antonel Adomnicai a spus ca acuzatiile fostului angajat au fost veriificate de procurori si s-a constatat ca fostul salariat este singurul vinovat de cele intamplate. ” A gasit el o avocata si s-a gandit sa mai ceara niste bani, poate gaseste in judecator caruia i se face mila de el si mai aproba niste bani. El a fost vinovat de accident. Am avut grija de el i-am dat bani dupa accident. Sustine ca muncea la negru dar acest lucru a fost verificat si de procurori si de ITM si s-a dovedit ca nu avea dreptate”, a spus Antonel Adomnicai.
Constantin MAZILU