Cazinourile online au devenit de câțiva ani locuri foarte populare unde tot mai multe persoane își dau întâlnire în mediul virtual. Este, o dată, vorba despre ideea de a împărtăși aceeași pasiune cu alți indivizi, dar și despre a petrece timp de calitate, dar și despre a te distra în același timp. Sigur, cazinourile clasice au rămas în amintirea colectivă a tuturor, dar asta nu înseamnă că dacă ajungi pe destinații precum betano, nu o să descoperi aici aceleași promisiuni de adrenalină și necunoscut, cum se experimentau în locațiile fizice. Iar dacă în digital nu găsești crupieri și gazde care să-ți țină de urât, dai peste colegi care îți înțeleg slăbiciunea și cu care împarți același ecran și entuziasmul de a aștepta câștigul. Iar aici este ușor de recunoscut câteva tipologii de dealeri pe care le tot întâlnești, astfel că devine și amuzant când poți încadra o persoană într-un repertoriu cât se poate de clișeistic. Cu siguranță că și tu te încadrezi într-o categorie, însă s-ar putea să îți fie ceva mai greu să rămâi obiectiv.
Veteranul
Printre cei mai numeroși, dar și vocali dealeri pe care îi poți remarca în cadrul unui cazino se numără veteranii. Sunt acele persoane cu vechime și cu experiență în lumea aceasta și care știu absolut tot despre jocuri și jucători. Sunt destul de ușor de observat pentru că, în principiu, cunosc cam tot ce se întâmplă și ce au de făcut, dar sunt și cei care se reped să ofere sfaturi chiar și atunci când nu sunt solicitate. În plus, au și calitatea de a se mândri cu munca lor, cu anii pe care i-au dedicat acestei îndeletniciri și se grăbesc să împartă din lecțiile lor și cu ceilalți.
Nu ar trebui să te sperie faptul că locurile lor sunt deja revendicate, pentru că orice informații ai avea nevoie se pot găsi la aceștia. În plus, au grijă să îi facă pe noii veniți să se simtă bine primiți și nu vor judeca niciodată, chiar și atunci când faci greșeli ce pot fi cu ușurință evitate. În principiu au un rol bine definit, acela de a face un “tur” al platformei, cu bune și cu rele.
Cel care se mișcă încet
Este genul acela de individ care nu se grăbește nici cu deciziile, dar nici cu mișcările. Posibil să crezi, inițial, că face intenționat asta, pentru a te enerva, dar lucrurile sunt cât se poate de greșite, pentru că viteza înceată cu care se mișcă vine de la faptul că își calculează fiecare mutare și are o strategie de care nu vrea să lipsească câtuși de puțin.
Posibil să existe și un oarecare dezinteres în rândul celor din această categorie, să le lipsească motivația de a juca și să o facă doar din plictiseală, dar cu puțină răbdare s-ar putea ca jocurile de cazino să îi cucerească și pe aceștia. Sau pur și simplu așa se bucură ei, de tot ceea ce experiența de cazino le oferă și preferă să ia lucrurile încet și sigur. Cu toate că îți fură ție din concentrația pe care o stăpânești și îți strică din modul tău de joc, când ai așteptări de viteză de răspuns similară – asta poate conduce la probleme cât se poate de serioase.
Dealerul de poker fără expresii
Astfel de dealeri sunt cei care tind să se ia prea în serios și care au adoptat o atitudine mult prea sobră. Adică sunt indivizi care au uitat să își mai exprime orice emoție, fie ea una pozitivă sau negativă, până la a-ți fi imposibil în a mai descifra orice din ceea ce trăiesc. Asta înseamnă că indiferent de faptul că au câștigat sume uriașe sau că au pierdut bani în cantități la fel de însemnate, fața lor trădează aceeași mină fără de descifrat.
Cel care aduce ghinion
Desigur, aici nu te poți grăbi cu concluziile, dar pur și simplu există persoane care atrag și aduc ghinionul cu ele, fără ca măcar să știe, să își propună sau să își dea seama. Pur și simplu există oameni care atrag energii negative și le aduc chiar și în locuri precum un cazino, iar astfel de dealeri sunt ușor de remarcat din grămada de vizitatori.
O să-ți fie ușor să îi recunoști, pentru că în principiu de când i-ai cunoscut ghinioanele se țin lanț de tine și de ceilalți. Sigur, ar putea la fel de bine să fie vorba doar despre o simplă coincidență, dar este ceva mai greu de crezut asta atunci când lipsa de noroc se prelungește.
Cel care strică petrecerea
Există și indivizi care nu s-ar da în lături de la nimic în a strica buna dispoziție a celor care se simt bine și care au găsit rețeta perfectă de a se distra la cazino. Sunt dealeri care cred că dacă ei nu au câștigat sau dacă au pierderi majore, atunci este justificat să strice cheful tuturor în a se simți bine. Cel mai bine ar fi să îi eviți și să îi ignori pentru că uneori este suficient un singur comentariu răutăcios pentru a-ți strica întreaga vizita, fie ea online sau offline. Mai trist este că este posibil să își dea seama ce fac și să continue să facă la fel.
Cel prea entuziasmat
Este genul acela de dealer care nu știe să-și tempereze emoțiile și care nu își dă seama când exagerează cu exuberanța sa. Desigur, nu este nimic greșit un astfel de comportament efervescent, decât atunci când îi poate deranja pe ceilalți și asta se poate întâmpla destul de ușor. Dacă dealerul are tendința de a aplauda din orice, de a te felicita pentru cel mai mărunt lucru, posibil ca asta să nu-ți fie tocmai pe plac, când cauți doar ceva simplu, să nu fii în centrul atenției. În mod normal, dealerii se comportă cât mai profesional și adoptă o atitudine cât se poate de verticală și de obiectivă, fără a-și alege un preferat. Cel puțin așa ar trebui să fie, căci munca lor este de a demonstra că sunt competenți să fie imparțiali, să se îndepărteze de orice fel de etichete. Ce este important de reținut este faptul că indiferent de cei pe care îi întâlnești la cazino, trebuie să știi să te adaptezi comportamentului lor și să faci astfel încât să ai parte de o perioadă cât mai frumoasă și de calitate.