Idei de cadouri, în Palas la: Santa`s Train, Atelierul Artistului și Weekend-ul de Artă și Antichități

399
cadouri Palas
cadouri Palas

Să alegi cadoul perfect pentru cei dragi poate fi o provocare, însă weekend-ul acesta, la Palas, poți să descoperi o varietate de propuneri interesante. Santa`s Train aduce spiritul sărbătorilor cu produse tematice, în cadrul Atelierului Artistului găsești articole lucrate manual de artizani autohtoni, iar colecționarii și pasionații de istorie sunt așteptați în Atrium la Weekend-ul de Artă și Antichități.

 Palas te așteaptă să colinzi magazinele de tip pop-up, unde poți alege cadouri speciale pentru cei dragi, dar și decorațiuni tematice pentru casă. Santa`s Train staționează în Atrium până pe 26 decembrie 2021, iar surprizele se găsesc și pe „peronul din partea stângă, dar și pe cel din partea dreaptă”. Totodată, la Santa`s Train poți să alegi una dintre cutiile cadou propuse de Asociația Produs de Iași, unde fiecare produs este realizat de producătorii ieșeni.

Atelierul Artistului va fi prezent în Atrium, în perioada 11 – 23 decembrie 2021, cu piese hand-made confecționate de artiști ieșeni pasionați. Ornamente de brad vesele și colorate, bijuterii din argint înnobilate cu perle de cultură și accente de aur, felicitări, oglinzi sau ceasuri pictate manual, agende învelite în piele și multe alte obiecte vor putea fi descoperite în Palas. Alina Avram, Iuliana Asoltanei, Olivia Alexandriuc, Georgeta Astefanei, Iris Dranceanu, Push Design, Otilia Iutis, Ilinca Rotaru și Irina Secrieriu sunt meșterii locali care vor fi prezenți la Atelierul Artistului.

 

Dacă ești în căutarea unui cadou cu o semnificație aparte, cu siguranță îl vei găsi în cadrul Weekend-ului de Artă și Antichități. De vineri până duminică, 10 – 12 decembrie, anticarii vor fi prezenți în Atriumul Palas cu obiecte vintage. Viniluri, bijuterii, numismatică, decorațiuni inedite sunt doar câteva piese învăluite într-un mod inedit de amprenta timpului, ce pot fi oferite în dar în Ajunul Crăciunului. Vino în Palas și descoperă propunerile colecționarilor!

Lasă-te purtat de atmosfera de sărbătoare din Palas!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.