Recent, Autoritatea Naţională de Reglementare a anunţat că a descoperit nereguli la mai mulţi furnizori de energie, care şi-au majorat artificial preţurile. Motiv pentru care la sfârșitul acestui an, consumatorii de energie electrică îşi vor putea schimba furnizorul în 24 de ore a afirmat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei, în cadrul dezbaterii „Data Science in Energy” , scrie Agerpres. Acest lucru va fi posibil cu ajutorul unei aplicaţii create de Autoritatea Naţională de Reglementare. „În urmă cu doi ani, am semnat un contract de finanţare cu Ministerul Fondurilor Europene, prin care am obţinut aproximativ 20 de milioane de lei prin care ne-am propus să creăm o bază de date şi un soft pentru schimbarea furnizorului. Undeva în luna septembrie, acest program se termină şi foarte probabil în cursul acestui an vom pune în funcţiune această aplicaţie. Aceasta presupune, practic, o bază de date cu toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale din România. Din momentul în care operaţionalizăm această aplicaţie, toate iniţierile de schimbare a furnizorului se va face prin această platformă, indiferent dacă un client merge la centrul de relaţii cu clienţii şi semnează fizic contractul acolo, operatorii vor intra în baza de date şi vor opera modificările. De asemenea, clientul poate accesa această aplicaţie şi va iniţia de acolo schimbarea furnizorului”, a explicat oficialul ANRE. Vestea vine la scurt timp după ce ANRE a anunţat că mai mulţi furnizori de energie şi-au majorat în mod artificial preţurile şi au beneficiat de compensări oferite de stat, deşi nu exista niciun motiv pentru a primi bani în plus. În acest moment, consumatorii pot renunţa la furnizor în 21 de zile, ceea ce pentru mulţi oameni reprezintă o mare problemă.