Zeci de mii de romani amenințați de ANAF cu plângeri penale

3935

Peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situaţia ca ANAF să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie de impozite şi contribuţii, prevăzute de ordonanţa care a reincriminat, de la 1 martie, astfel de fapte ca fiind penale. În cazul acestora, termenul de graţie de 60 de zile a fost depăşit, iar ANAF, ca ultimă măsură de prevenţie, va trimite acestor contribuabili notificări cu situaţia sumelor datorate la stat, dar şi cu instrumentele de eşalonare/restructurare pe care le pot accesa, a declarat pentru Profit.ro preşedintele Fiscului, Lucian Heiuş. „Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situaţia de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor şi contriubuţiilor cu reţinere la sursă, conform OUG 130/2021. Aceştia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situaţiei în care se află, cu propunerile de remediere a situaţiei, dar şi cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale”, a afirmat Heiuş. ANAF a început de la 1 iulie controale masive la persoanele fizice. „Este o jignire pentru oamenii cinstiţi care muncesc greu, uneori de dimineaţa până seara, să vadă că în jurul lor alţii îşi cumpără case care se învârt după soare, îşi achiziţionează maşini exorbitant de scumpe, şi ei nu au lucrat o zi în viaţa lor şi nu au plătit un impozit. Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar în acelaşi timp creează şi o mare frustrare în rândul societăţii româneşti, creând chiar modele antisociale.Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează cu opulenţa şi luxul pe care îl afişează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând şi care în viaţa lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constaţi că ele sunt aproape inexistente”, a declarat la acea dată  Lucian Heiuş. Heius al ansat avertismentul dur la sfârșitul lunii iunie, înainte de începerea controalelor la persoanele fizice: „Avem selectate 214 persoane sau 215 persoane, la care riscul de neconformare la declarare este foarte evident, și la care se va intra în control începând cu 1 iulie”. Seful Fiscului a mai spus că „suma cea mai mare descoperită la aceste prime 215 persoane a fost de 22 milioane lei, diferență între venituri”.

Un afacerist iesean i-a batut pe inspectorii ANAF care-i venisara in control la firma

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.