Antifrauda a descins la SC Cotnari SA. Poliția a cerut documente, dosarul penal este in lucru

19908
masina intra pe poarta SC Cotnari SA
masina intra pe poarta SC Cotnari SA

@ Direcția Antifrauda Fiscala a constatat recent ca producatorul de vin SC Cotnari SA și-a plătit ilegal distribuitorii de vin @ SC Cotnari a oferit premii in bani distribuitorilor dar inspectorii antifraudă au constatat că societatea patronată de familia Deleanu trebuia sa achite pentru aceste sume de bani si unele contribuții la bugetul asigurarilor de sanatate @ În acelasi timp Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice a cerut SC Cotnari SA (foto adresa Politie) sa trimita toate documentele legate de modul de dobandire a terenurilor si modului in care au fost realizate investitiile in plantatiile de vie

Direcția Antifrauda Fiscala a descoperit nereguli la SC Cotnari SA. In urma unui control efectuat recent la compania patronata de familia Deleanu s-a constatat ca firma a platit ilegal stimulente financiare pentru distribuitorii de vinuri. Este vorba despre angajati ai firmelor de distributie care primeau de la SC Cotnari SA anumite tichete cadou dupa ce ajungeau la un anumit volum de vanzari. Controlul inspectorilor antifrauda a  vizat tichetele cadou oferite de SC Cotnari SA in perioada 2016-2019. Compania a dedus din impozitul pe profit tichetele cadou oferite distribuitorilor dar inspectorii antifraudă au considerat ca trebuiau achitate și contribuții la bugetul asigurărilor de sanatate. Sumele imputate companiei nu sunt foarte mari. De exemplu se impută 456 lei pentru o anumita perioada din 2016, 637 lei pentru o anumită sumă din 2017, 847 lei pentru o anumita perioada din 2018 și asa mai departe. Adunate dau insa o suma consistentă pe care insa SC Cotnari SA consider ca nu trebuie sa o achite. ’’ Subscrisa a achitat impozitul aferent tichetelor cadou, insa Directia Antifrauda Fiscala, interpretind intr-un mod propriu si contrar legii dispozitiile aplicabile, a calculat suplimentar  sume reprezentind alte contributii – CAS si CASS  – care insa nu pot fi datorate decit in cazul persoanelor angajate cu contract de munca. Precizam faptul ca respectivele persoane fizice nu erau angajati ai SC “Cotnari” SA ci aveau incheiate contracte de munca cu alte persoane juridice, astfel incit potrivit dispozitiilor legale veniturile realizate de catre acestia nu reprezinta venituri salariale ci venituri din alte surse. Fiind  venituri  impozabile, SC Cotnari SA  a achitat  suma totala de  414,253 lei  cu titlu de  impozit pe venituri din alte surse calculate la valoarea neta a veniturilor obtinute de beneficiarii  tichetelor cadou. In ciuda faptului ca dispozitiile legale sunt  extrem de clare, organul fiscal le interpreteza intr-o maniera “originala” ( aspect recunoscut chiar in cuprinsul decizie emise de catre Directia Antifrauda Fiscala unde se arata “organul de control apreciza ca veniturile astfel obtinute de catre agentii de vinzari, angajati ai distribuitorilor, rezulta dintr-o relatie generatoare de venituri din salarii” (????) fara a argumenta in nici un mod aceasta sustinere care contravine clar legea) si, in mod eronat calculeza aferent sumelor reprezentind tichetele cadou si alte contributii – CASS si CASS’’, ne-a transmis SC Cotnari SA prin intermediul, directorului Remus Deleanu.

Compania este condusa în prezent de Constantin Deleanu si cei doi fii ai sai Remus și Victor Deleanu. SC Cotnari SA a cerut in instanta suspendarea dispozitiilor inspectorilor antifrauda (vezi aici).

Dosar penal pentru fraudă

În acelasi timp la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi continua cercetarile in dosarul penal deschis in urma unei plangeri depuse de mai multi țărani din zona Cotnari care revendică din terenurile plantate cu viță de vie. Si acest dosar s-ar referi la unele fapte de evaziune fiscala. Oamenii au aratat in plangerea penala ca sefii SC Cotnari SA au scos bani din conturi sub pretextul ca le-a platit taranilor despagubiri pentru plantatiile de vie in conditiile in care sumele nu au ajuns la acestia. De asemenea, in plangere se mai arata SC Cotnari SA a vandut 660 hectare catre firma Avi Cooper Impex SRL din Botosani care potrivit unor surse este condusa de apropiati ai familiei Deleanu. Suprafata a fost vanduta la un pret derizoriu.  Mai multe detalii am prezentat in articolul repostat mai jos. De asemenea am atasat la acest articol o adresa prin care Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi a cerut SC Cotnari SA (foto adresa Politie) sa trimita toate documentele legate de modul de dobandire a terenurilor si modului in care au fost realizate investitiile in plantatiile de vie.

Deleanu si SC Cotnari SA: dosar penal pentru fraudă, fals și grup infractional

Constantin MAZILU

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.