Inspectorii de integritate au cerut procurorilor să ancheteze cinci persoane, patru polițiști și un consilier județean, după ce au constatat că există indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. Printre cele cinci persoane care vor fi audiate de procurori se află și Florin-Adrian Hopșa, consilier județean PNL în legislativul județean nemțean. Hopșa este acuzat că nu și-a declarat veniturile obținute din jocurile de noroc, la mijloc fiind vorba de peste 100.000 de lei. „Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către HOPȘA ADRIAN FLORIN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât, nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc și dobânzi în valoare de 108.798 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Integritate (ANI). Celelalte patru persoane depistate că nu și-au declarat câștigurile din jocurile de noroc sunt: Mihai Marius Gheorghe,funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care nu si-a declarat veniturile încasate din premii şi jocuri de noroc în valoare de 4.446 Lei, veniturile din activităţi independente în valoare totală de 2.192 Lei, bunuri imobile reprezentând un apartament, bunuri mobile reprezentând un autovehicul precum şi datoriile, reprezentând un credit bancar în valoare de 271.414 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice. Berechet Nicoale Cristian, funcţionar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, nu a declarat veniturile încasate din premii şi jocuri de noroc în valoare de 20.528 Lei, potrivit unui comunicat al ANI. Rodina Felician, agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în valoare de 14.714 Lei. Cismaru Nicolae, fost funcţionar public cu statut special în cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Curtici nu a declarat veniturile încasate din profesii libere şi comerciale în sumă totală 55.460 Lei, din dividende în sumă totală de 4.246 Lei şi din jocuri de noroc în valoare de 106 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.