- Înşelăciunile prin metoda ,,şmen” sunt din nou în vogă în orasele din România. Escrocii fură bani aflaţi la vedere,informeaza protv. Victimele perfecte sunt vânzătoarele din magazinele de cartier. Escrocul cere vânzătoarei să-i schimbe o bancnotă de 500 de lei în bancnote cu o valoare cât mai mică, de 5, 10 sau 50 de lei. Când vânzătoarea îi întinde banii, bărbatul se răzgândeşte şi cere să i se schimbe banii cu alt tip de bancnote, de valoare mai mare sau mai mică, de la caz la caz. În toată această agitaţie, bărbatul sustrage o parte din bancnote şi le introduce în buzunar, apoi îi cere înapoi vânzătoarei bancnota de 500 de lei spunând că s-a răzgândit şi nu mai vrea să schimbe banii. Un escroc specializat în cea mai veche înşelatorie este Costel Dudau care a înşelat vânzători din mai multe orase din tara. Deşi poliţiştii îl reţineau pentru 24 de ore, instanţele de drepturi şi libertăţi îl plasau în control judiciar aproape de fiecare dată.Omul are dosare penale pentru înşelăciune în mai multe oraşe, dar scapă de închisoare, profitând de clemenţa instanţelor şi de o portiţă a Codului Penal . Dacă nu este ”salvat” de instanţă, bărbatul apelează la mediere şi se împacă cu victimele sale.