Cea mai mare țeapă imobiliară: trei blocuri vândute în avans, clienți disperați că au pierdut banii

17005
montaj blocuri Constantin Mazarianu
montaj blocuri Constantin Mazarianu

@ Ne scriu clienții zilnic și se plâng de țepele date de așa-zisul devoltator Constantin Măzărianu @ Am descoperit că în total Constantin Măzărianu și firma sa au încasat în avans bani pentru trei blocuri și nu au predat nici un apartament deși multe dintre termenele din contracte sunt expirate @ Astfel, după țeapa din Copou, unde Măzărianu a luat avans pentru un bloc pe strada Antonin Ciolan nr. 12E si a facut doar o groapa, dupa ce a luat avans pentru un bloc in Vișani-Bârnova pe strada Sfântul Ilie nr.92B am aflat că sunt clienti pagubiți și la un al treilea bloc pe care acest ‘’dezvoltator’’ voia să-l ridice pe stradela Moara de Vânt, în municipiul Iași @ Firma lui Măzărianu, SC Juz Construct SRL a încasat avansuri pentru toate cele trei blocuri, nu a predat niciun apartament și a intrat in insolvență

Trei blocuri promise cu avansuri achitate estimate la peste 1 milion de euro și nici un apartament predat vreunui client. Toate cele trei blocuri sunt cu mari probleme, cu șanse minime de a duce la capăt proiectul, de a preda aparamentele celor care au platit avansuri. Astfel, Constantin Măzărianu și firma sa Juz Construct SRL au încasat avansuri de la clienți promițând că în final vor primi apartamente într-un bloc în Copou, pe strada Antonin Ciolan nr. 12E, un bloc în Vișani pe strada Sfântul Ilie nr.92B și un bloc pe stradela Moara de Vânt, despre care am aflat recent.

Moara de Vânt: terenul nu a fost achitat

Despre problemele la blocurile din Copou și Vișani am mai vorbit în editiile anterioare si vom publica unele detalii suplimentare și mai jos. Povestea blocului din Moara de Vânt începe în vara anului 2020, când Măzărianu a început să încaseze avansuri promițând că va finaliza lucrarile până la data de 30.03.2021. Termenul e expirat iar Măzărianu nu a finalizat lucrarile. Și pentru apartamentele din acest bloc clienții au dat avansuri consistente, cel puțin 20.000 euro pentru un apartament. Grav este că au expirat și antecontractele semnate in anul 2000. Să mai precizam ca situația se complica aici. Asta deoarece blocul este ridicat de Juz Construct SRL în parteneriat cu o altă firmă și anume SC Styl House Residence SRL, administrată de Ana Chelariu, asociata lui Măzărianu. Problema acestui bloc este ca cele doua firme Juz Construct SRL și SC Styl House Residence SRL nu au achitat integral terenul, ramânand o restanță de circa 40.000 euro iar firma vânzătoare a început procedurile de executare silită. Ca și clienții care au dat avansuri pentru blocurile din Copou și Vișani, cei care au sperat sa obtina un apartament în Moara de Vânt (în spatele restaurantului Little Texas) s-au înscris in tabelul creantelor Juz Construct SRL.

Teren cumpărat de la miliardarul Zapodeanu

Banii s-ar putea recupera după vânzarea bunurilor firmei. Întrebarea este ce se va vinde? Asta deoarece nici terenul din Copou nu a fost achitat intregral iar blocul din Vișani a fost vândut către un alt afacerist. Astfel, Măzărianu a cumparat cei 2.170 mp teren din Copou de la Ioan Zapodeanu pe 9 octombrie 2020 la un pret de 300.000 euro in trei rate egale ce urmau a fi platite pana la data de 15 iunie 2021. In iulie 2021 banii nu erau achitati iar cele doua parti au semnat un act aditional de prelungire a termenului de plata. In Cartea Funciara a terenului este notat ca Zapodeanu mai are de primit 90.000 euro. Contactat telefonic, Zapodeanu a spus ca si-a primit banii dar potrivit unor surse acesta a fost rugat de Măzarianu să spună că nu are datorii pentru a nu amplifica scandalul starnit de intrarea in insolventa a firmei. Măzărianu și Zapodeanu sunt vechi parteneri de afaceri.

Blocul din Vișani vândut către Dura

Despre blocul din Vișani am aratat într-o ediție anterioară că a fost construit ilegal și, în consecință prefectul a cerut in justitie anularea autorizației. În plus, terenul de sub acest bloc și autorizația au fost vândute de Juz Construct SRL către SC Dur Construct ICD SRL în baza unui act de numit ‘’promisiune bilatarelă de vânzare-cumpărare’’, semnat la data de 1 septembrie 2020. Măzărianu preluase autorizatia si terenul in 2020 de la Constantin și Valentina Chelariu. Potrivit promisiunii de vânzare, Juz Construct reprezentată de aceiasi Ana Chelariu a cedat imobilul pentru suma de 168.000 lei. Asta in conditiile in care si pentru acest bloc Măzărianu si firma sa au incasat avansuri de la clienți. Promisiunea de vanzare a fost prelungita in mod repetat prin acte aditionale. SC Dur Construct ICD SRL este administrata de Margerata Cătălina Dura. In ceea ce priveste blocul pe care trebuia sa-l ridice in Copou, pe strada Antonin Ciolan nr. 12E, Mazarianu a incasat banii, nu a obtinut autorizatie si a facut doar o groapa.

 

Țepar în serie! Măzărianu a vândut apartamente într-un bloc construit ilegal

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.