A strivit o fetiță cu mașina și nu va face pușcărie. Nu avea nici permis de conducere

3194
Mariana Cosofret
Mariana Cosofret

@ Mariana Oana Coșofreț a scăpat de temniță, deși a comis un accident rutier mortal @ Magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău au făcut publică motivarea sentinței prin care au condamnat-o pe ieșeancă la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul fără permis @ Impactul devastator a avut loc pe data de 1 iunie 2022

Ieșeanca Mariana Oana Coșofreț a scăpat de temniță, deși a comis un accident rutier mortal. Recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău au făcut publică motivarea sentinței prin care au condamnat-o pe ieșeancă la 3 ani de închisoare, cu suspendare (vezi aici), pentru conducerea unui vehicul fără permis. „Inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Consiliului Local Hârlău sau Centrului de îngrijire și asistență Hârlău, pe o perioadă de 120 de zile”, au afirmat judecătorii.

De la un accident mortal, la o simplă conducere fără permis

Amintim că, pe 21 iulie 2022, ieșeanca Mariana Coșofreț a fost trimisă în judecată doar pentru conducere fără permis. Asta, în ciuda faptului că a fost cercetată după ce a comis un accident mortal în urma căruia o fetiță de 4 anișori a fost băgată în mormânt.
„S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței că, pe data de 1 iunie 2022, ora 18:37, inculpata, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen, pe Drumul Sătesc 516, în localitatea Sticlăria, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a acroșat cu partea stânga-față a autovehiculului pe minora de 4 ani, care se juca împreună cu un grup de copii pe drum și care a alergat să traverseze strada, printr-un loc nepermis, prin spatele autoturismului (de tip taxi) marca Dacia, oprit pe sensul opus de mers, accident în urma căruia minora a decedat”, au afirmat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

Ce au spus judecătorii ieșeni despre Mariana Coșofreț

În timpul procesului, Mariana Coșofreț a recunoscut că a condus un autoturism fără a avea permis. Aceasta a spus că, în ziua respectivă, deși nu avea carnet, a decis să urce la volan după ce fusese anunțată că un unchi de-al ei se spânzurase. Femeia a mai afirmat că fetița de 4 ani a sărit în fața mașinii și că nu a mai putut face nimic pentru a o evita. Cei care au efectuat expertiza în dosar au constatat: „Cauza producerii accidentului a constituit-o angajarea minorei în traversare printr-un loc nepermis și fără asigurare.”
„Instanța va avea în vedere faptul că inculpata nu are antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acesteia, atașată la dosarul cauzei, precum și atitudinea sinceră adoptată de aceasta, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății. Punând, așadar, în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor de natură a caracteriza fapta și persoana inculpatei, instanța apreciază că, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpată și formarea unei atitudini corecte a acesteia față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, o pedeapsă de 3 ani de închisoare (situată spre limita maximă a pedepsei, astfel cum a fost redusă, având în vedere gravitatea extremă a consecinței indirecte a fapte inculpatei) aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, este aptă să răspundă scopului pedepsei penale. Instanța stabilește că numai prin aplicarea acestei pedepse inculpatei, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii va fi atins pentru aceasta, pedeapsa aplicată având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale”, au concluzionat judecătorii.

Cum au scăpat-o procurorii pe șoferița care a ucis fetița de 4 ani: ‘’Nu putea evita accidentul’’

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.