Persoanele în vârstă și singure, cu risc medical, din România primesc o veste bună din partea autorităților. Începând de astăzi, Compania Naţională Poşta Română devine partener în dezvoltarea, la nivel naţional, a sistemului de alertă Butonul Roşu, un serviciu complementar celui de urgenţă 112. Astfel, echipamentele vor fi distribuite beneficiarilor de către poștași. Sâmbătă, Compania Naţională Poşta Română a devenit partener în dezvoltarea sistemului de alertă Butonul Roşu. Acest sistem reprezintă un serviciu complementar celui de urgenţă 112 și e destinat persoanelor singure, bătrânilor, persoanelor cu risc medical sau aflate în localităţi rurale sau izolate, din România. Sistemul de alertă este reprezentat de brățări prin intermediul cărora abonaţii Butonul Roşu pot primi asistenţă personalizată sau ajutor dedicat în situaţii de urgenţă medicală şi securitate personală, informează news.ro. În funcție de parteneriatele pe care persoanele juridice (autorităţi şi insituţii publice care oferă servicii de asistenţă socială comunitară persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical şi social) le vor încheia cu Poşta Română, poștașii vor merge la domiciliile beneficiarilor, îi vor înrola în baza de date împreună cu istoricul medical şi factorii de risc, îi vor instrui şi le vor da în folosire brăţara împreună cu un telefon asociat acesteia, care va asigura monitorizarea şi asistenţa la distanţă. Brățările au un buton SOS, care la o simplă apăsare va face ca dispozitivul mobil să fie localizat GPS, astfel încât beneficiarul să fie identificat. Imediat după, Dispeceratul Medical de Urgenţă primeşte accesul la datele medicale ale pacientului care sunt actualizate permanent şi se declanşează protocolul de urgenţă personalizat, precum şi informarea familiei, iar în cazul urgenţelor majore se apelează 112.Dispecerul va iniţia un protocol personalizat ce va indica acţiunile ce trebuie întreprinse, în funcţie de complexitatea şi gravitatea situaţiei semnalate. Beneficiarul este monitorizat permanent până când e în afara pericolului sau până la externare, apoi primeşte suport pentru revenirea în activitate. ”Serviciul Butonul Roşu a fost implementat, în 2015, în Bucureşti, de către Crucea Alb Galbenă România, pentru 300 de vârstnici. Un an mai târziu, a fost extins şi în alte localităţi, pentru 400 de beneficiari. În 2018, Telekom România a oferit suportul tehnic şi soluţiile de conectivitate pentru Direcţia de Asistenţă Socială Braşov, care a inclus serviciul Butonul Roşu în coordonarea şi gestionarea resurselor de îngrijire a comunităţii pentru primii 100 de vârstnici aflaţi în evidenţa instituţiei, iar la începutul pandemiei, 1.500 de vârstici şi bolnavi cronici din Braşov erau monitorizaţi permanent prin aceste servicii comunitare integrate la domiciliu”, conform comunicatului Transmis de Poşta Română.