Avocatul Cuculis a explicat schema prin care românii sunt „furați” în facturile de la energie după ce a analizat o factura primită de o familie care locuiește într-o casă modestă și a fost nevoită să își vândă animalele din curte pentru a putea plăti doar o parte din factura de 5.397 de lei. El spune că modalitatea de „jaf” în facturi începe atunci când regularizarea depășește termenul legal de 3 luni. „Se calculează după modul japcă. Odată activat acest mod vedem facturi de modul acesta”, spune avocatul Adrian Cuculis despre o factură cu suma de 5.397 de lei primită de un cetăţean care locuiește într-o casă modestă. Culmea este că am văzut şi un comunicat de presă mai mult sau mai puţin serios, din punctul meu de vedere, dat de ANRE prin care ni se spunea că ar trebui să ne așteptăm ca în următoarele luni să vedem nişte recalculări trecute pe 5 sau 6 luni. Mi se pare halucinant. În lege se spune foarte clar că în maximul 3 luni de zile pot retroactiva furnizorii de energie electrică şi pot emite facturi”, a declarat el. Avocatul atrage atenția că atunci când regularizarea vine pe mai mult de 3 luni, atunci se instalează abuzul. „Avem de a face cu o regularizare aici, dar ea nu poate să fie mai mare de 3 luni de zile pentru că ar duce la nerespectarea OUG care ne spune că putem să plafonăm consumul până într-o 100 KW sau 250 KW. Ăsta este primul caz de abuz, când vine regularizarea pe mai mult de 3 luni de zile”, a declarat Cuculis.