Un mare mahăr din transporturi își face intrarea în imobiliarele din Iași cu un bloc fără autorizație

10690
Ioan Samson si Bloc Sami-Trans
Ioan Samson si Bloc Sami-Trans

@ Ioan Samson, patronul firmei de transport Sami-Trans SRL a ridicat în municipiul Iași ditamai blocul fără să sa obosească să solicite măcar o autorizație de la primărie @ Clădirea cu trei etaje a fost ridicată pe șoseaua Nicolina într-o zonă în care a ridicat imobile fără respectarea autorizațiilor și fratele său Constantin Samson, patronul firmei Samson International @ Firmele patronate de frații Samson au făcut obiectul unor anchete penale și a unor controale efectuate de Fisc privind incasarea ilegala de la stat a unor subventii de milioane de euro pentru transportul pensionarilor dar până acum au scăpat basma curată

Cartierul general al familiei Samson, familia care patroneaza cele mai mari firme de transport călători se află la capăt CUG într-o zonă în care cei doi frați afaceriști, Constantin și Ioan au construit blocuri fără autorizație. De o parte și de alta a șoselei Nicolina, dupa Centrul Proviența, pe porțiunea din șosea care duce spre fosta poarta a Combinatului de Utilaj Greu se află clădirile familiei Samson. Aici, pe șoseaua Nicolina nr.153, Ioan Samson, patronul Sami-Trans SRL a ridicat ditamai blocul cu trei etaje și mansardă, fără nici un fel de autorizație. Clădirea a fost finalizată recent la roșu iar la parterul acesteia funcționează deja un service-auto și o spălătorie. Contactat telefonic, Ioan Samson a spus că nu vrea să ne spună de ce nu a încercat să obțina autorizație de construire. ‘’O să vă spun când o să ne vedem. La revedere!’’, a spus Ioan Samson după care a închis telefonic.

Vo m reveni cu amanunte legate de investițiile in imobiliare ale familiei Samson. Potrivit unor surse vis a vis de blocul fără autorizație ridicat de Ioan Samson, a construit și Constantin Samson un alt bloc care are niste etaje in plus, ridicate prin nerespectarea autorizației. Așa cum Primăria Iași s-a învrednicit și a dat in judecata ieșeni pentrua  demola niste garduri sau simple ziduri în plus la niste apartamente recompartimentate speram ca va aplica si de aceasta data legea si va desfiinta constructiile ilegale ridicate de familia Samson.

Fratii Samson, dosare penale pentru subventii ilegale

Firmele fraților Samson, Sami-Trans SRL, Samson International si Intersaam au făcut în ultimii ani obiectul unor investigații penale dar și a unor verificari efectuate de Fisc privind subventii ilegale încasate de la stat pentru transporul pensionarilor. Este vorba despre subvenții alocate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii transportul pensionarilor, veteranilor de razboi etc. S-a constatat că firmele fratilor Samson au incasat subventiile dar nu au efectuat transportul pensionarilor. Numai in anul 2009, Sami Trans SRL a incasat pentru ca ar fi transportat veterani de razboi 2.960.284 lei. De asemenea, realizand o serie de verificari prin sondaj, cele doua institutii care au efectuat verificarile au ajuns la concluzia că firmele respective nu aveau masini suficiente pentru a realiza numarul de curse declarate. În urma unei plangeri penale depuse de Directia de Asistenta Sociala a fost deschis dosarul penal 528/P/2013 dar cu toate acestea fratii Samson au scapat basma curata. Asta deoarece cercetările au fost tergiversate iar în final infracțiunile s-au prescris. Vezi mai multe detalii in articolul repostat mai jos.

Secretul unui jaf perfect, de 1 milion de euro, din banii statului. Procurorii: ”Nu mai putem face nimic”

Constantin Samson s-a plimbat cu morții. Alt dosar penal

Constantin Samson s-a ales recent cu o nouă plângere penală depusă de Fisc. Am arătat asta într-o editie anterioară ( vezi in articolul repostat mai jos). Fiscul a constatat că ambele firmel controlate de Constantin Samson, SC Intersaam SRL și Samson International Group SRL au încasat în mod necuvenit subvenții acordate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru transportul pensionarilor. Astfel, în cazul SC Intersaam SRL, raportul de inspectie economico-financiară având nr. ISR AIF – 1997 a fost finalizat la data de 27 iunie 2021. Acest document constată că SC Intersaam SRL a încasat necuvenit suma  5.313.851,73 lei, reprezentând subventii alocate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii transportul pensionarilor, aferente perioadei 2015 – 2019. În cazul Samson International Group SRL suma totală imputată de Fisc este de de 5.433.488,64 lei. ‘’Organele de inspectie economic-financiară au echivalat neprezentarea cupoanelor talon, cu refuzul nejustificat al operatorului de transport de a pune la dispozitia acestora documentele solicitate, concluzionând că suma a fost solicitată și încasată necuvenit de către Samson International Group SRL’’, se arată în sesizarea penală formulată de Fisc.

Cel mai mare transportator din Iași, dosar penal. Jaf de milioane de euro din banii pentru pensionari

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.