Eroare judiciară gravă, la Iaşi! Tânăr închis pe nedrept pentru trafic de droguri!

3761
Narcis Gabriel Ciulin
Narcis Gabriel Ciulin

@ O gafă de proporţii a fost savarsita în privinţa unui tânăr din Iaşi acuzat de trafic de droguri @ Acesta a fost încătuşat, iar, mai apoi, trimis în judecată sub acuzaţii grave @ Recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au achitat pe Narcis Gabriel Ciulin, pe motiv că nu există probe că el a săvârşit infracţiunea

Gafă de proporţii, în privinţa unui tânăr din Iaşi acuzat de trafic de droguri! Acesta a fost încătuşat, iar, mai apoi, trimis în judecată sub acuzaţii grave. Totuşi, recent, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au achitat pe Narcis Gabriel Ciulin. „Instanţa îl achită pe inculpatul Narcis Gabriel Ciulin, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere, fără drept, în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc, pe motiv că nu există probe că a săvârşit infracţiunea. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 1, la data de 7 octombrie 2020”, au afirmat magistraţii ieşeni.

Narcis Gabriel Ciulin, acuzat pe nedrept de procurori

Sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată dar avocatul lui Ciulin, Ionut Iftode este sigur de nevinovatia clientului sau astfel incat nu prevede o rasturnare de situatie. „O solutie care ma bucura, insa nu e o solutie surprinzatoare. Analizand dosarul se putea ajunge la o singura hotarare: Narcis nu a comis niciodata nicio infractiune’’, a spus Ionut Iftode. Procesul lui Narcis Gabriel Ciulin a început anul trecut. Acesta a fost trimis în judecată alături de un alt tânăr. În timp, dosarul s-a disjuns. Pe întreg parcursul procesului, Ciulin şi-a susţinut nevinovăţia, afirmând că pur şi simplu se afla la locul nepotrivit în momentul nepotrivit, fără a avea vreo legătură cu transportul de droguri. Marius Merinde și Narcis Gabriel Ciulin au intrat în vizorul procurorilor DIICOT în urmă cu mai bine de un an. Atunci, cei doi au fost ridicați direct dintr-o sală de jocuri de noroc.

Percheziţii efectuate de poliţiştii ieşeni

Polițiștii au efectuat și două percheziții domiciliare. În urma acelor percheziții, procurorii DIICOT Iași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere, fără drept, în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că cei doi inculpați ar fi introdus, în mod repetat, în țară cantități importante de droguri de mare risc, în scopul comercializării acestora în județul Iași. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, pe data de 25 septembrie 2020, cei doi inculpați ar fi expediat din Bruxelles, Belgia, un colet, prin intermediul unei firme de transport internațional de persoane, în care se afla o cantitate mare de comprimate de MDMA, aceștia deplasându-se spre România cu același autocar ce a transportat coletul”, au afirmat reprezentanții DIICOT Iași.

Ce au mai spus anchetatorii

Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de Poliție judiciară, au efectuat două percheziții domiciliare. În urma acestor percheziții au fost ridicate 1.450 de comprimate MDMA (ecstasy), 8,56 grame de fragmente de comprimate MDMA, precum și alte bunuri, dar fără a preciza unde anume au fost găsite acestea. La scurt timp, Marius Merinde și Narcis Gabriel Ciulin au fost duși la audieri și, mai apoi, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, magistrații ieșeni au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DIICOT pe numele celor doi tineri. Totuşi, Narcis Gabriel Ciulin a susţinut mereu că nu avea nicio legătură cu transportul de droguri.

Sentinţă-şoc, la Iaşi! Un tânăr acuzat de tentativă de omor, achitat! (EXCLUSIV)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.