Deputatul PSD Marius Ostaficiuc condamnă vehement decizia președintelui PSD Iași Maricel Popa care a decis să boicoteze dineul oferit de președintele CJ Iași prilejuit de serbarea a 30 de ani de existență a administrației județului. Marius Ostaficiuc consideră că o astfel de decizie trebuia luată într-un for statutar, după o dezbatere serioasă și nu este corect să se afle din presă care sunt deciziile politice ale conducerii PSD Iași. „Am aflat zilele trecute din presă că președintele PSD Iași Maricel Popa a decis să boicoteze, pe motive de alergie la „festivism”, dineul oferit de președintele CJ Iași prilejuit de serbarea a 30 de ani de existență a administrației județului. În calitate de deputat PSD Iași, de ieșean familiarizat al acestei administrații și de participant la sus-numitul dineu, (fără să mă înfrupt din bunătățile expuse, având și eu boicotul meu față de meniul expus grandios), țin să fac o serie de precizări: Nu există nicio decizie oficială a partidului privind boicotul. O astfel de decizie trebuia luată într-un for statutar, după o dezbatere serioasă care să ia în calcul că mai bine de 70 % din cei 30 ani, Consiliul Județean Iași a fost condus de oameni de stânga.
Nu este corect să aflăm din presă despre deciziile politice ale conducerii PSD Iași, dl. Maricel Popa evitând să comunice cu noi și, în general vorbind, evitând să comunice în scris cu membrii partidului. Fie pentru că nu scrisul reprezintă virtutea principală a domniei sale, fie pentru că nu vrea să lase urme ale unor decizii luate în pripă… Independent de zvonurile boicotului, am decis să particip la dineul în discuție din simplul motiv că o parte semnificativă din activitatea mea s-a derulat în Consiliul Județean, instituție de care mă simt atașat și în ale cărei activități, de-a lungul timpului, m-am implicat necondiționat. Dl Maricel Popa face o greșeală de principiu: administrația unui oraș sau a unui județ trebuie să fie, principial, dincolo de culoarea politică. Gândirea fără nuanțe a dlui Popa îl împiedică să înțeleagă că în unele momente politica pur și simplu nu este …invitată. Printre invitații acestei reuniuni au fost Înalt Prea Sfințitul Teofan, Arhiepiscopul Petru Gherghel, rectori ai universităților ieșene, consuli si președinți de raioane din Moldova si Ucraina, Consulul General al României la Cernăuți, Consulul Republicii Moldova la Iași, șefi ai instituțiilor deconcentrate, directori de spitale, primari din județul Iași, foști și actuali consilieri județeni care, alături de funcționarii acestei instituții, au sprijinit prin munca lor orice conducere a județului perindată prin funcții politice. Mai mult, administrația nu e pe persoană fizică; administrarea unui județ e diferită de administrarea unui business, detalii care, se pare, îi scapă președintelui PSD Iași. Dl Maricel Popa motivează boicotul prin faptul că e deranjat de festivismul evenimentului. Desigur, dacă dineul s-ar fi ținut la în Aula de la Biblioteca Central Universitară sau în Sala de Conferințe a Academiei Române, dl Popa s-ar fi simțit, fără îndoială, în elementul lui, știut fiind rafinamentul cultural al domniei sale. Pe de altă parte, un social democrat cu o avere de sute de milioane de euro, cum e domnia sa, poate să nu „guste” un eveniment bugetat din eforturi locale. Cred că măcar în astfel de momente sărbătorești ar trebui să băgăm săbiile în teacă. Meritul evenimentului organizat de CJ nu stă în numărul de chifteluțe de pui sau în crusta de pe conopida pane, de care nici eu nu m-am atins, făcând pe plac șefului de partid, ci în faptul că propune o privire retrospectivă către tot ce a însemnat administrația ieșeană a ultimelor decenii, cu bune și rele, cu satisfacții și insatisfacții. E și o ocazie de a ne privi unii pe ceilalți în ochi, o ocazie de a comunica și de a vorbi despre viitorul județului. Ca politicieni avem datoria, obligația de a lăsa deoparte frustrările personale și de a face front comun pentru a crește nivelul de trai in acest județ. Poate că dacă, în locul boicotului, dl Maricel Popa ar fi decis să participe la eveniment, ar fi procedat mult mai bine. Nu singur, ci însoțit de armata foștilor și actualilor consilieri județeni, primari și parlamentari PSD. Ar fi dat astfel un semnal de forță, de putere și de înțelepciune”, a transmis deputatul PSD Marius Ostaficiuc.