O tânără respectată, contabilă în Iaşi, băută la volan! Uite ce pedeapsă a primit! (EXCLUSIV)

1395
Colaj contabila Iasi
Colaj contabila Iasi

@ O tânără respectată, contabilă în Iaşi, a fost prinsă recent băută la volan @ În urma incidentului, ieri, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au condamnat-o pe Oana Paula Giurcă @ Tânăra contabilă a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

 

O tânără respectată, contabilă în Iaşi, a fost prinsă recent băută la volan. Astfel, ieri, în urma incidentului, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au condamnat-o pe Oana Paula Giurcă la 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

„Inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul uneia dintre entităţile aflate în subordinea Primăriei Miroslava sau Consiliului Local Miroslava”, au afirmat ieri judecătorii ieşeni.

 

O tânără respectată, contabilă în Iaşi, prinsă băută la volan

 

De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul Oanei Paula Giurcă (30 de ani) a început pe 2 martie 2022. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au trimis-o în judecată sub acuzaţia de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Asta, după ce contabila din Iaşi a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore, de pe 25, până pe 26 ianuarie 2022.

Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de un an, după ce a consumat băuturi alcoolice, tânăra a urcat la volanul unui autoturism marca Mercedes, cu care s-a izbit într-un alt vehicul. Cel din urmă a fost proiectat în altul, iar pe fir au intrat polițiștii. Când au ajuns la locul accidentului, oamenii legii au observat că tânăra mirosea a alcool.

Polițiștii au testat-o cu aparatul alcooltest, iar, ulterior, Oana Paula Giurcă a fost dusă la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Dosar penal, pe numele Oanei Paula Giurcă

 

Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pe numele contabilei. „Agenții din cadrul Biroului Rutier Iași fac cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În noaptea de 21 spre 22 ianuarie 2022, o femeie de 30 de ani ar fi condus un autoturism în municipiul Iași și ar fi intrat în coliziune cu un alt auto, care ar fi fost proiectat într-un alt vehicul, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

În urma testării soferiței cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind dusă la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat atunci purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.