Lovitură de teatru în lumea interlopă din Iaşi! Membri ai clanului Corduneanu, puşi în libertate! (EXCLUSIV)

6226
montaj Bogdan Corduneanu si fratii
montaj Bogdan Corduneanu si fratii

@ Lovitură de teatru în lumea interlopă din Iaşi: membri ai clanului Corduneanu, puşi în libertate @ Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins astăzi prelungirea stărilor preventive în cazul unora dintre membrii clanului Corduneanu @ Decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată

Lovitură de teatru în lumea interlopă din Iaşi: membri ai clanului Corduneanu, puşi în libertate! Astăzi, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins prelungirea stărilor preventive în cazul unora dintre membrii clanului Corduneanu.

„Instanţa respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive privindu-l pe inculpatul Petronel Corduneanu. Înlocuieşte măsura cu cea a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile”, au afirmat judecătorii.

 

Lovitură de teatru: şi alţi membri ai clanului Corduneanu, puşi în libertate!

 

Aceeaşi măsură a fost luată de judecătorii ieşeni şi în cazul lui Florinel Corduneanu şi al lui Constantin Alexandru Dolcan. În cazul Alinei Elena Filip şi al Mihaelei Diana Corduneanu, instanţa a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, pe o durată de 60 de zile.

Într-un alt caz, Gheorghe Rusu va fi trecut în arest la domiciliu, ca şi Mihai Corduneanu, Bogdan Corduneanu, Marius Stoian, Lucian Gabriel Vatamanu, Vasile Călin (fost Corduneanu), în vreme ce Ana Maria Vieru şi Ioana Loredana Baban au fost trecute sub control judiciar, din arest preventiv. De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

 

De unde a izbucnit scandalul

 

Amintim că, în urmă cu câteva luni, mai mulţi membri ai clanului Corduneanu au fost săltaţi de anchetatori. Mai mulţi membri ai clanului Corduneanu au fost ridicați în urma unor descinderi.

„La începutul anului 2021, în municipiul Iași, s-ar fi constituit două grupări infracționale organizate, în scopul acordării de împrumuturi bănești, cu camătă cuprinsă între 20 și 120%, uneori camăta ajungând la 400%. Membrii celor două grupări infracționale organizate ar fi acordat împrumuturi cu camătă doar acelor persoane despre care ar fi avut informații că sunt solvabile. Următoarele categorii de persoane s-ar fi împrumutat de la membrii celor două grupuri infracționale organizate: persoane care ar deține imobile, persoane care ar avea diverse afaceri, împătimiți ai jocurilor de noroc, persoane care ar lucra în instituții publice și persoane care ar săvârși diverse infracțiuni”, au arătat anchetatorii ieşeni. Unul dintre avocaţii care îi reprezintă pe membrii clanului este Cristian Curcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.