Sentință-bombă! Ciprian Paraschiv revine în fruntea Politehnicii Iași, după o decizie a judecătorilor bucureșteni! (EXCLUSIV)

831
Ciprian Paraschiv
Ciprian Paraschiv

@ Sentință-bombă: Ciprian Paraschiv revine în fruntea Politehnicii Iași, după o decizie a judecătorilor bucureșteni @ Astfel, în urmă cu 2 zile, Curtea de Apel București a respins apelul principal formulat de Asociația Club Sportiv Municipal Politehnica Iași @ Aceasta era în litigiu cu Ciprian Constantin Paraschiv, fostul șef al clubului de fotbal ieșean

Sentință-bombă: Ciprian Paraschiv revine în fruntea Politehnicii Iași, după o decizie a judecătorilor bucureșteni! Astfel, recent, Curtea de Apel București a respins apelul principal formulat de Asociația Club Sportiv Municipal Politehnica Iași în litigiul de muncă pe care l-a avut cu Ciprian Constantin Paraschiv.

„Instanța respinge apelul principal ca nefondat. Admite apelul incident. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că respinge ca rămas fără obiect capătul subsidiar de cerere privind plata daunelor pentru încetarea contractului individual de muncă prin decizie unilaterală a angajatorului în cuantum de 20.000 de euro. Păstrează în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei. Obligă apelanta pârâtă la plata către apelantul reclamant a sumei de 5.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Definitivă”, au precizat judecătorii bucureșteni.

 

Sentință-bombă: Politehnica Iași, învinsă de Ciprian Paraschiv

 

Inițial, Ciprian Paraschiv a dat în judecată Asociația Club Sportiv Municipal Politehnica Iași. Tribunalul București a admis în parte acțiunea acestuia.

„Instanța admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează decizia de concediere nr. 623/14.06.2021. Dispune reintegrarea reclamantului pe postul si funcţia deţinute anterior concedierii. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul încetării raporturilor de munca si pana la reintegrarea efectiva.

Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale restante, corespunzătoare perioadei aprilie 2020, ianuarie-iunie 2021, actualizate cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale de la data scadenţei la zi. Respinge celelalte pretenţii ca neîntemeiate”, au spus magistrații la prima instanță.

 

Ce a cerut fostul fotbalist al Politehnicii Iași

 

Ciprian Paraschiv a solicitat să fie repus în funcția deținută anterior la Politehnica Iași. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, el a solicitat obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă a reclamantului, plata salariilor restante şi scadente aferente lunilor: aprilie 2020, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie 2021, indexate şi cu acordarea dobânzii legale.

Iar, în subsidiar, dacă se vor respinge capetele de cerere privind anularea deciziei de concediere şi reintegrarea în muncă, să se dispună plata daunelor pentru încetarea contractului individual de muncă prin decizie unilaterală a angajatorului în cuantum de 20.000 de euro.

 

De unde a izbucnit totul

 

Pe 22 ianuarie 2020, între părţi a fost încheiat un contract individual de muncă pe o perioadă nedeterminată, salariatul urmând a ocupa funcţia de preşedinte executiv.

Pe 5 aprilie 2021, ACSM Politehnica i-a comunicat salariatului, sub semnătură, notificarea de preaviz nr. 436 emisă pe 2 aprilie 2021 prin care îl informa că „s-a decis desfiinţarea postului de preşedinte executiv”, acesta urmând a beneficia de la data comunicării de un preaviz de 45 de zile lucrătoare.

Pe 17 iunie 2021 a fost comunicată decizia de concediere nr. 623 emisă pe 14 iunie 2021 prin care salariatul era informat că „postul de preşedinte executiv ocupat de salariatul – a fost desfiinţat” şi contractul individual de muncă nr. 35/22.02.2020 încetează la data de 14 iunie 2021.

„În opinia mea, se poate constata fără echivoc că desfiinţarea postului de preşedinte executiv nu a fost sub nicio formă întemeiată pe motive care nu ţin de persoana salariatului, ci este pur subiectivă, bazată pe „supărări” personale ale membrilor Comitetului Director sau pe criterii ce ar indica mai degrabă o concediere pentru necorespundere profesională la locul de muncă (fără a exista în prealabil o evaluarea a salariatului aşa cum impune art. 63 alin. (2) Codul muncii), pe care aceştia au hotărât să le mascheze sub forma unei concedieri din motive economice”, a subliniat Ciprian Paraschiv în instanță. La rândul ei, ACSM Politehnica solicitase respingerea acțiunii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.