Judecătoarea care i-a dat drumul interlopului Vandame. ‘’N-am știut că este prieten cu fratele meu’’

15190
Andreea Nicoleta Grancea
Andreea Nicoleta Grancea

@ După articolul de ieri în care am publicat o fotografie în care se vede că Robert Grancea, fratele magistratului care i-a dat drumul lui Vandame Constantin, petrece alături de interlop, judecătoarea Andreea Nicoleta Grancea i-a contactat pe jurnaliștii Dezvăluirea.ro pentru a-și exprima un punct de vedere @ Andreea Nicoleta Grancea susține că nu a știut că fratele său este prieten sau în relații comerciale cu Vandame Constantin și fratele său, Jean Mărăraș (alias Jean Brăileanu) @ ‘’ Eu nu vă contrazic ca are sau nu are relații de prietenie sau comerciale, ceea ce va zic este că nu am relații apropiate, nu comunic zilnic cu fratele, nu locuiesc cu el, nu îi cunosc partenerii de afaceri și nu îi cunosc pe inculpat sau oricine din anturaj, ca urmare nu aveam obligația să mă abțin. Solutia e motivată si dată în complet colegial’’, a spus Andreea Grancea @ Interesant este că Andreea Grancea și colega sa de complet, Maria Gabriela Stănculeanu consideră că, deși Vandame  a tras cu pistolul cu glonțe letale către mașina în care se aflau doi dușmani, acesta nu poate fi acuzat de tentativă de omor ci de uz ilegal de armă

Andreea Nicoleta Grancea, judecătoarea care l-a plasat în arest la domiciliu pe Vandame Constantin (deși acesta este acuzat că a tras cu pistol, pe timp de zi, două gloanțe letale către mașina a doi dușmani, pe o stradă din cartierul Tătărași, municipiul Iași) susține că nu a știut că interlopul este prieten sau partener de afaceri cu fratele său Robert Grancea. Magistratul a adăugat că a aflat abia ieri, după publicarea articolului de relația fratelui său cu clanul Jean Brăileanu – Vandame Constantin. Fratele său i-a spus că fotografia în care Robert Grancea apare petrecând alături de Vandame Constantin a fost făcută în urmă cu 5 ani. Dezvăluirea.ro deține informația că poza are o vechime de cel mult un an. ‘’Nu cunosc, nu pot cunoaște şi nici nu am obligația de a cunoaste toti clientii pe care firma de vânzări auto pe care o detine, în asociere, fratele meu îi are, iar fotografia care apare în cuprinsul articolului,  de care nu am avut cunoştinţă, până la data articolului, este făcută în urmă cu 5 ani, ca urmare a unei tranzactii constând în vânzarea unui autoturism, aspect care mi-a fost relatat în cursul acestei zile de către fratele meu……Eu nu vă contrazic că are sau nu are relații de prietenie sau comerciale, ceea ce vă zic este că nu am relații apropiate, nu comunic zilnic cu fratele, nu locuiesc cu el, nu îi cunosc partenerii de afaceri și nu îi cunosc pe inculpat sau oricine din anturaj, ca urmare nu aveam obligația să mă abțin. Solutia e motivată si dată în complet colegial’’, a declarat judecătoarea Andreea Grancea.

Grancea si fratii Vandame si Braileanu
Grancea si fratii Vandame si Braileanu

‘’Nu este tentativă de omor ci uz ilegal de armă’’

Vandame a fost reținut de procurori și apoi arestat de Tribunal deoarece ‘’ în data de 02.04.2023, în jurul orei 20.32, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Porsche Panamera, împreună cu fratele său, pe strada Eternitate din Municipiul Iaşi, ar fi executat două focuri de armă spre partea inferioară a portierei autoturismului  marca Audi Q7, în care se aflau persoanele vătămate Iosub-Crudu Constantin şi Raicu Mihai-Alessio’’ doi dușmani, apropiați de rivalul său Viorel Oarză. Andreea Nicoleta Grancea ne-a trimis și un drept la replică in care explică de ce a luat decizia de a-l aresta la domiciliu pe Vandame. Acesta a explicat decizia prin faptul că ea și colega ei au schimbat încadrarea juridică a faptelor puse in sarcina lui Vandame din tentativa de omor in uz ilegal de armă. Deși procurorii și judecătorii de la Tribunal care l-au arestat pe Vandame spun că este vorba despre tentativă de omor, Andreea Grancea și colega sa Gabriela Stănculeanu susțin că nu sunt probe suficiente pentru a-l acuza de această faptă gravă. A tras două gloanțe letale către ei dar n-a vrut să-i omoare, susțin cele două. Acestea se bazează pe un raport de expertiza criminalistică care arata ca glonțele au o traiectorie descendentă, adică primul a lovit portiera din stânga iar al doilea pragul. Să mai precizăm ca Vandame conducea o mașină Porche Panamera (în drepta se afla fratele sau Jean Brăileanu) și a văzut ca din sens opus venea Audi Q7 în care se aflau dușmanii săi. Porche Panamera este o mașină sport foarte joasă iar Audi Q7 este o mașina înaltă iar unghiul de tragere a fost de numai 11 grade. Prin urmare, șansele ca cele două gloanțe să lovească portiera erau foarte mari. Și pentru că primul glonț a lovit mai sus și al doilea a lovit mai jos și nici unul nu a intrat în habitaclu, cele două judecătoare au concluzionat că Vandame nu a vrut să-i omoare. Mai mult, Vandame conducea mașina cand a tras cu pistolul iar fratele său Jean Brăileanu se afla în dreapta. Deci Vandame conducea mașina și a tras cu pistolul iar in opinia celor doua, precizia tragerii trebuie sa fie maximă pentru a fi acuzați de tentativă de omor. ‘’ Din fotografiile  nr. 194, 195 şi 197  aflate la filele 102-103 vol III dosar urmărire penală coroborat cu fotografia nr. 220 fila 112 vol III dosar urmărire penală ( din care reiese în mod rezonabil că pe locul din dreapta al autoturismului se afla , după ţinută, numitul  Mărăras Jean)  rezultă faptul că inculpatul Constantin Vandam, aflat la volanul  autoturismului marca Porsche Panamera execută, la momentul  de întâlnire cu autoturismul marca Audi Q7 care venea de pe banda din sens opus, pe strada Eternitate, prevăzută cu câte o bandă pe sens, două focuri de armă,  de la mică distantă, în partea de jos a portierei autoturismului  marca Audi Q7. Potrivit raportului de constatare criminalistică nr. 602840  din  6.04.2023 este indubitabil că orificiile  prezente pe portiera stângă  fata a autoturimului marca Audi Q7  au fot produse de proiectilele cartuselor trase cu arme de foc , calibrul probabil fiind de 7,65 mm, unghiul de tragere  este de 11º iar directia de tragere este descendentă . Din declaratiile persoanelor vătămate Iosub-Crudu Constantin şi Raicu Mihai-Alessio rezultă că,  la momentul executării focurilor de armă au auzit două pocnituri  cărora nu le-au dat importantă , crezând initial că zgomotul provine de la petarde , subliniind că nu se consideră victimele vreunei infracţiuni deoarece nu stiu ce s-a întâmplat în acea seară sau în ce conditii s-a produs acea gaură în portieră. Faţă de situaţia de fapt reţinută de Curte , în baza probelor mai sus mentionate,  rezultă că încadrarea juridică dată faptei în infracţiunea de tentativă de omor calificat nu este susţinută’’, se arată în dreptul la replică trimis de Andreea Grancea.

Alte doua judecatoare tot de la Curtea de Apel l-au arestat pentru mai putin

Totuși, alte două colege de la Curtea de Apel l-au arestat pe Vandame în urmă cu doua zile doar pentru ca a pornit mașina și s-a îndreptat către un alt dușman arătând ca este suficient ca acesta sa fie acuzat de tentativa de omor. Sintetizând, Vandame a tras odată cu pistolul catre doi dușmani iar în opinia judecătorei Grancea și colegei sale nu poate fi acuzat de tentativă de omor (vezi aici) iar a doua oară s-a îndreptat cu mașina către un dușman, victima s-a ferit, iar alte doua judecătoare susțin ca este suficient pentru a fi acuzat de tentativă de tentivă de omor și îl aresteaza (vezi aici). De precizat ca plasarea lui Vandame în arest la domiciliu inainte de Paște a fost posibila numai prin schimbarea incadrării juridice efectuata de Grancea și colega sa, incadrandu-l la o infracțiune pedepsită mai blând. În concluzie, în Iași poți sa ieși cu pistolul și să tragi aiurea ca nu ești considerat un pericol suficient de mare astfel incât sa fii arestat. Și, în ciuda acestei decizii controversate, Andreea Grancea sustine că nu știa de prietenia fratelui cu interlopul pe care l-a ‘’eliberat’’, adică l-a scos din arestul IPJ și l-a lăsat să se ducă acasă.

FLAGRANT: Fratele judecătoarei care l-a eliberat pe Vandame fotografiat la o petrecere împreună cu temutul interlop

Constantin MAZILU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.