Dezvoltatorul Niculiță a tras lozul cel mare cu pilele din Justiție. Două procese câștigate la același judecător

3691
Daniel Niculita si Constantin Casuneanu
Daniel Niculita si Constantin Casuneanu

@ Două procese ce au avut ca obiect anularea autorizațiilor de construire pentru blocurile pe care le-a construit a avut Daniel Niculiță la Tribunalul Iași și pe amândouă le-a câștigat la judecătorul Constantin Cășuneanu, fostul său vecin din Pașcani @ Mai mult decât atât, primul proces fusese pierdut de Niculiță la Tribunal dar la câștigat ulterior prin rejudecare după ce a ajuns la Constantin Cășuneanu @ Lucrurile se adâncesc @ Cășuneanu intră în primul proces câștigat de dezvoltator, în urma unei decizii luate de prietenul său, judecătorul Cristian Ungureanu care după un an și-a cumpărat un apartament în blocurile lui Niculiță din Copou @ Stați că n-am terminat @ În acest proces cetățenii reclamanți l-au recuzat pe Cășuneanu acuzându-l că este imparțial dar și de acestă dată cererea de recuzare a fost soluționată tot de Iulian Dănilă, prietenul său și colegi în echipa de fotbal a magistraților @ Așa am ajuns la cel de-al doilea proces cel care a vizat Copou Garden Rezidence și în care Cășuneanu a vrut să se abțină deoarece prietenul Ungureanu cumpărase un apartament în acest complex dar cererea de abținere a fost respinsă tot de Dănilă iar până la urmă cetățenii reclamanți  au fost pedepsiți cu niște cheltuieli de judecată exorbitante bineînțeles după ce le-a respins cererea

Oare câți cetățeni din țara asta primesc șansa să aibă două procese importante la același judecător și să le câștige? Dezvoltatorul Daniel Niculiță a avut două procese mari și late, două procese care periclitau serios afacerile dacă le-ar fi pierdut dar din  ‘’coincidența’’ a făcut ca ambele dosare să fie judecate de Constantin Cășuneanu, fostul său vecin din Pașcani și astfel să le câștige. De altfel, primul proces dosarul 4484/99/2016 a fost pierdut inițial la Tribunal de Niculiță, judecătoarea Mihaela Corugă Butucă dar după ce Curtea de Apel a dispus rejudecarea, dosarul a ajuns la Constantin Cășuneanu care i-a dat câștig de cauză dezvoltatorului. Vorbim despre procesul deschis în anul 2016 de Mihai Leca (decedat intre timp) si continuat de moștenitorii acestuia Andreea Natali Rugină, Astrid Isabella  Elges, Magdalena Leca dar si de Iulian Cătălin Rugină care au solicitat în instanță anularea autorizației de construire pentru blocul ridicat de Niculiță pe strada Moldovei nr.30. Judecătoarea Andrea Butucă a anulat autorizația după ce a constatat că studiul de însorire a fost făcut în baza unor documente care conțineau date false. „În acest scop, expertul a analizat studiul de însorire care a stat la baza emiterii autorizației de construire inițiale si a constat că în planul de situație pe baza căruia a fost efectuat studiul de însorire, locuința reclamanților a fost amplasata diferit fată de poziția ei in realitate. Fără îndoială emiterea unei autorizații de construire pe baza unui studiu de însorire viciat în privința amplasării locuinței reclamanților, ceea ce duce la o concluzie viciată în privința însoririi minime a acesteia, reprezintă o cauza care duce la desființarea autorizației. Vicierea studiului de însorire in sensul constat de către expertul judiciar determină imposibilitatea verificării de către autoritatea emitentă si de către instanța a respectării normelor referitoare la sănătatea populației, condiție care a fost stabilită prin certificatul de urbanism nr. 105/19.01.2015. În consecință, față de acest viciu, instanța urmează a dispune anularea autorizației de construire nr. 1150/04.11.2014″, a arătat judecătoarea Andreea Butucă.

Numai că, procesul a ajuns în recurs la Curtea de Apel Iași care la data de 16.06.2021 decide să trimită cauza spre rejudecare la Tribunal.

Cererea de abținere soluționată de prietenul lui Cășuneanu, judecătorul Ungureanu

În septembrie 2021, dosarul ajunge din nou la Tribunal în mâinile judecătoarei Andreea Butucă. Aceasta decide să facă o cerere de abținere pe motivul că s-a pronunțat odată în acest dosar. Cererea de abținere avea să ajungă la Cristian Ungureanu cel care este prieten de 22 de ani cu Constantin Cășuneanu și care după un an avea să cumpere un apartament de la Niculiță în complexul Copou Garden Rezidence. Cristian Ungureanu a aprobat cererea de abținere formulată de Andreea Butucă și astfel la data de 27 octombrie 2021 dosarul este preluat de Constantin Cășuneanu.

Cererea de recuzare soluționată de judecătorul Iulian Dănilă, prietenul lui Cășuneanu

Numai că, după numai două termene în rejudecare cetățenii reclamanți solicită recuzarea judecătorului Constantin Cășuneanu pe motiv că acesta a dat dovadă de imparțialitate.  ‘’Solicităm recuzarea domnului judecător Constantin Cășuneanu situația de incompatibilitate fiind determinată de existența unor vădite elemente care nasc în mod intemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea domnului astfel cum vom arăta din cele pe care le vom expune’’, se arată în cererea de recuzare.

Ce se întâmplase? Înalta Curte de Casație și Justiție tocmai pronunțase o decizie privind hotărârile consiliilor locale care reglementează Planuri Urbanistice Zonale. Decizia respectivă îi ajuta mult pe cei care contestau autorizația lui Niculiță. Numai că judecătorul Cășuneanu nici măcar nu a vrut să ia în discuție decizia respectivă și de aceea cetățenii au făcut cerere de recuzare. Solicitarea de recuzare a ajuns la judecătorul Iulian Dănilă, un alt prieten al lui Cășuneanu, colegi în echipa de fotbal a magistraților. Cererea a fost respinsă de Iulian Dănilă, așa cum avea să respingă un an mai târziu și cererea de abținere formulată de Cășuneanu în cel de-al doilea dosar cel în care a fost contestată autorizația de construire pentru blocurile din Copou Garden Rezidence.

Niculiță susține ca nu-l cunoaște pe Cășuneanu

În articolul repostat mai jos am vorbit despre cel de-al doilea dosar. În acest dosar Cășuneanu a respins cererea vecinilor de la case de anulare a autorizației de construire pentru complexul Copou Garden Rezidence și mai mult decât atât același judecător i-a obligat pe cetățeni la plata unor cheltuieli de judecata exorbitante. Am arătat că Niculiță și Cășuneanu se cunosc din perioada în care au fost vecini în municipiul Pașcani, în anii tinereții. Mai mult decât atât am arătat că potrivit unor surse acestia au fost prieteni si au continuat relația și după ce s-au mutat în Iași. L-am întrebat telefonic pe Constantin Cășuneanu dacă-l cunoaște pe Niculiță iar acesta ne-a oferit un răspuns neclar, refuzând să continue dialogul. Niculiță a refuzat să ne raspundă la telefon în timpul documentării dar dupa publicarea articolului ne-a scris pe whatsup. ‘’Nu-l cunosc pe domnul judecător, nu știu cum arată chiar daca este din Pașcani’’, a scris Niculiță.

Pilele care i-au adus dezvoltatorului Niculiță victoria în Justiție: apartament pentru judecător și un prieten din tinerețe

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.