Campania de Proiecte „Împreună pentru oameni”, inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, are ca scop oferirea de servicii și evenimente gratuite în domeniile medical, social și educațional, și se derulează în municipiul Iași, în perioada 2-12 mai. Proiectul principal se numește “Din Grijă Pentru Tine” și este organizat ca un spital de campanie, amenajat în Sala Polivalentă (Sporturilor) din Iași, cu 33 de cabinete și se desfășoară în perioada 7-9 mai, între orele 10:00-18:00. Între 1 și 8 mai, câteva mii de persoane se pot programa pe site-ul iasi.dingrijapentrutine.ro sau la numărul 0373810810 pentru ecografii, consultații și analize gratuite. Cei înscriși vor beneficia, în limita locurilor disponibile, de consultații gratuite pentru specialitățile: cardiologie, gastroenterologie, medicină internă, dermatologie, ORL, oftalmologie, urologie, diabet, nutriție și boli metabolice, reumatologie și altele. Se vor efectua, de asemenea, ecografii mamare, abdomino-pelvine, ecografii Doppler vascular, screening pentru hepatita B și C, osteodensitometrie, și altele. În ziua de luni, 8 mai, este programată o conferință de presă la Sala Polivalentă, la care vor participa oficialități, persoane din administrația locală și organizatori. Dintre acțiunile care se vor desfășura în perioada Campaniei menționăm: donare de sânge, sprijin material pentru persoanele asistate social, servicii de taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilități ce vor fi programate pentru consultații. În sala de seminarii a Casei Muzeelor, în perioada 7-11 mai, între orele 19:00 și 20:00, vor avea loc prezentări medicale cu rol educațional și de conștientizare privind bolile frecvente cu impact medico-social important. De asemenea, în această perioadă se vor susține seminarii de familie precum și un simpozion ce va avea ca temă principală programul de renunțare la fumat “Renunți și câștigi”. Intrarea este liberă. Toate detaliile despre programele derulate pot fi vizualizate pe site-ul impreunapentruoameni.ro . Ne concentrăm atenția și pe zona de adolescenți și ne propunem ca în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, asociațiile partenere Campaniei să susțină în școli și licee seminarii anti-adicții, pentru dezvoltare personală și orientare profesională, precum și împotriva delincvenței juvenile. Din anul 1920, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este cult recunoscut de statul român, care se implică activ și inițiază constant proiecte de sănătate, educație și sociale. „Împreună pentru oameni” este o Campanie organizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în parteneriat cu Consiliul Județean Iași, Asociația AMICUS, Centrul de Sănătate Podiș, Liceul EVISS, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor din România, Asociația Ridică-te și umblă, Asociația Deplin. Sponsori oficiali fiind Samsung Medical și Philips Medical, iar parteneri media Speranța TV și Radio Vocea Speranței.
Pentru mai multe detalii:iasi.dingrijapentrutine.ro
impreunapentruoameni.ro
https://www.facebook.com/din.grija.pentru.tine
Mugurel Asaftei – 0742 109 561
Director Departament Relații Publice
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Moldova