Poliţistul acuzat că a luat şpagă, lăsat să plece acasă! Judecătorii au luat decizia definitivă

459
bani la politist-1
bani la politist-1

@ Poliţistul cercetat pentru că ar fi luat şpagă a fost lăsat ieri să plece acasă @ Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au luat decizia definitivă @ Iniţial, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au decis arestul la domiciliu

 

Poliţistul cercetat pentru că ar fi luat şpagă a fost lăsat ieri să plece acasă. Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au luat decizia definitivă.

„Instanţa respinge ca nefondată contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva încheierii din 5 mai 2023 a judecătorului de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Iaşi privindu-l pe inculpatul Adrian Laurenţiu Alupului. Definitivă”, au afirmat judecătorii.

 

Poliţistul suspectat că ar fi luat şpagă

 

Agent de siguranţă publică, Adrian Alupului ar fi fost prins în flagrant joia trecută, când ar fi primit suma de 200 de euro de la o femeie pentru a nu o sancţiona pentru o contravenţie la regimul rutier.

Conform procurorilor, banii ar fi fost pretinşi de poliţist cu două zile înainte, dar femeia l-ar fi denunţat. În cursul zilei de vineri, magistraţii Tribunalului au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.

 

Adrian Laurenţiu Alupului, în arest la domiciliu

 

Judecătorii au preferat să dispună împotriva lui Alupului doar măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile. În acest interval, el nu va avea dreptul să-şi părăsească locuinţa decât cu aprobarea judecătorilor sau pentru a se prezenta în faţa acestuia când ar fi chemat.

Hotărârea judecătorului a fost contestată de procurori, aceştia insistând pentru arestarea preventivă a poliţistului ieşean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.