Sentinţă-bombă, la Iaşi! Un medic acuzat că lua şpăgi a scăpat de dosarul penal! FOTO (EXCLUSIV)

1767
Liliana Teodoriu
Liliana Teodoriu

@ Sentinţă-bombă, la Iaşi: un medic acuzat că lua şpăgi a scăpat de dosarul penal @ Astfel, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au decis încetarea procesului penal al doctoriţei Liliana Teodoriu, pe motiv că răspunderea penală s-a prescris @ Medicul a fost acuzat de luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu

 

Sentinţă-bombă, la Iaşi: un medic acuzat că lua şpăgi a scăpat de dosarul penal! Aşadar, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au decis ieri încetarea procesului penal al doctoriţei Liliana Teodoriu, pe motiv că răspunderea penală s-a prescris.

Medicul a fost acuzat de luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu. „Instanţa respinge acţiunea civilă, ca fiind inadmisibilă”, au precizat ieri judecătorii ieşeni. Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

 

Un medic, judecat la Iaşi pe motiv că ar fi luat şpăgi

 

Procesul medicului Liliana Teodoriu a început pe 3 decembrie 2021. Anchetatorii au spus că au fost primiți peste 28.000 de lei pentru a-și face meseria corect. Doctorița ar mai fi primit un miel, caș de oaie, un recamier sau o găină tăiată. Procurorii au trimis-o în judecată pe doctorița Liliana Teodoriu sub acuzația de luare de mită (38 și, respectiv, 93 de infracțiuni).

„În perioada 1997 – 2011, cât a deservit Cabinetul de Expertiză Medicală nr. 1 Botoșani, inculpata Liliana Teodoriu a pretins și primit bani și alte foloase materiale (28.330 de lei), produse farmaceutice în valoare de 110 lei, o sticlă de băutură de 100 de lei, 4 bucăți de caș de oaie, 10 pachete cu cafea, 1 miel, o găină tăiată, pește, precum și 1 pat de tip recamier, plus alte sume de bani, al căror cuantum nu a putut fi stabilit, provenind de la 19 pacienți, atât direct, cât și indirect, de la pacienții pe care i-a expertizat medical, în vederea îndeplinirii actului de serviciu la care era obligată în virtutea funcției, respectiv eliberarea deciziei asupra capacității de muncă privind acordarea sau menținerea într-un grad de invaliditate, scop special urmărit de inculpată în baza unei hotărâri infracționale individuale pe care a adoptat-o față de fiecare pacient, în funcție de particularitățile stării sociale a acestuia și dosarului său de pensionare”, au menţionat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

Liliana Teodoriu, acuzată și de abuz în serviciu

 

Pe lângă luare de mită, anchetatorii au acuzat-o pe doctorița Liliana Teodoriu de abuz în serviciu (20 de infracțiuni).

„În perioada 2008 – 2011, inculpata Liliana Teodoriu, în calitate de medic primar în cadrul Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă, aparținând Casei Județene de Pensii Botoșani, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a soluționat în mod abuziv dosarele de pensionare ale unui număr de 18 pacienți cărora fie le-a tăiat în mod nejustificat dreptul la pensie stabilit anterior, în baza afecțiunilor de care aceștia sufereau în realitate, fie le-a schimbat gradul de invaliditate în defavoarea lor, deși diagnosticul rămânea același, ori a tergiversat emiterea deciziei, prin aceea că i-a purtat pe drumuri, trimițându-i să facă analize suplimentare, care nu se impuneau, fie a refuzat să îi examineze și să le emită decizii medicale asupra capacității de muncă și încadrare în grad de invaliditate”, au subliniat anchetatorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.