@ Ferdinand Stanescu a spus in fata instantei ca este dispus sa returneze toti banii furati de la statul roman si sa munceasca in folosul comunitatii pentru a scapa de inchisoare @ Acesta a fost condamnat intr-un dosar de evaziune fiscala in care prejudiciu adus bugetului statului este de 2.983.742 lei ( 704.061,5 euro) @ Ferdinand Stanescu a facut dovada faptului ca a inceput sa returneze o buna parte din bani
Gest incredibil facut de cel mai bogat tigan din „Walll Street-ul”, din Harlau, judetul Iasi, dupa cum a fost supranumita ironic de presa, strada Pastorel Teodoreanu unde se afla mahalaua de rromi si asta deoarece aici s-au facut afaceri frauduloase de zeci de milioane de euro. Avand pe cap o sumedenie de acuzatii de frauda fiscala si traind cu frica de a ajunge la inchisoare, Ferdinand Stanescu le-a spus zilele trecute judecatorilor ieseni de la Tribunal ca plateste tot prejudiciul din dosarul in care a fost trimis in judecata pentru evaziune fiscala adica nici mai mult nici mai putin decat 700.000 euro la care se adauga penalitati, in schimbul unei pedepse neprivative de libertate. De altfel, la acelasi termen de judecata Stanescu a recunoscut faptele de care este acuzat si a facut dovada ca a platit deja mai bine de jumatate din prejudiciu. „Examinand declaratia inculpatului prin care aceasta a recunoscut integral comiterea faptei astfel cum aceasta a fost retinuta in sarcina sa prin actul de sesizare al instantei, cererea inculpatului de a se prevala de procedura abreviata in cazul recunoașterii invinuirii a fost admisa. Inculpatul Stanescu Ferdinand, prin aparatorul sau ales, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, depunand la dosar in acest sens acte si dovada achitarii partiale a prejudiciului. Inculpatul Stanescu Ferdinand a declarat totodata ca este de acord sa despagubeasca partea civila cu suma solicitata, cu care aceasta s-a constituit parte civila in cauza și ca este de acord sa presteze munca neremunerata in folosul comunitatii”, se arata in sentinta pronuntata de judecatori.
Cu toate acestea Ferdinand Stanescu a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani 6 luni cu executare iar in urma cu doua zile a formulat apel.
Evaziune cu firme fantona
In rechizitoriul intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi se arata ca Ferdinand Stanescu a administrat firma Techno Regal Constructor SRL si pentru a frauda bugetul statului a inregistrat cheltuieli efectuate prin inregistrarea in contabilitate a unor achizitii de servicii si bunuri de la firme care nu exista din Satu Mare. De asemenea in rechizitoriu se mai arata ca la un monent dat Stanescu a scos 1,5 milioane lei din contul firmei fara sa justifice legal aceasta operatiune. „Astfel, in fapt , instanta retine ca in calitate de administrator al Techno Regal Constructor SRL Iasi, inculpatul Stanescu Ferdinand a inregistrat in documentele legale ( D394 nr. 9495, depusa la 16.08.2011 și D394 nr. 9496, depusa la 09.10.2012) operatiuni de achizitie fictive, care s-ar fi derulat in semestrele I și II ale anului 2011, cu un numar de 20 de societati comerciale, in scopul diminuarii masei impozabile și sustragerii de la plata obligatiilor fiscale in valoare totala de 2.983.742 lei ( 704.061,5 euro)”, se arata in rechizitoriu.
Paguba de 700.000 euro adusa bugetului statului reprezinta atat TVA care trebuia achitat dar si impozit pe profit. Printre firmele cu care Techno Regal a inregistrat achizitii fictive se numara Retro Product SRL, Busero SRL, Onyx Liv Impex SRL, Intercompany SR. Bobocu SRL etc.
Constantin MAZILU