@ Victimele, Cristinel Stoica de 44 de ani si Diana Maria Dughie au murit dupa jumatate de ora de la producerea accidenului
Dupa cum se poate observa si in fotografiile realizata de Dezvaluirea.ro, pe timp de zi, in aceasta dimineata, accidentul s-a petrecut chiar la intrarea pe podul care trece peste Valea Ursului, vale aflata inainte de localitatea cu acelasi nume, din comuna Miroslava. Desi, caroseriile au fost ridicate tot din fotografii de poate vedea ca cele doua autoturisme implicate in accident au fost sfaramate in mii de bucati. Si astazi, se pot vedea foarte multe resturi din vehiculelel distruse. Potrivit unor, surse cele doua victime Cristinel Stoica, in varsta de 44 de ani, soferul de pe Skoda care a realzat depasirea neregulamentara si Diana Maria Dugherie, soferita de pe Audi in varsta de 31 de ani care a murit nevinovata, au decedat aproximativ in acelasi timp, la circa jumatate de ora dupa producerea accidentului. Desi intrase intr-o curba lunga, inainte de pod, Stoica a intrat in depasire pe linie continua si s-a izbit de o autoutilitara Renault care circula regulemantar. Soferul autoutilitarei, Daniel Cristoiu in varsta de 31 de ani a suferit rani usoare la picioare. Accidentul s-a petrecut aseara dupa lasarea intunericului. Mai trebuie precizat ca desi este foarte circulata aceasta portiune de sosea nu este luminata.
Constantin MAZILU