Sărbătorește Independence Day Fest, la Palas Campus! Andra Botez & The Band vor susține un concert tematic

145

Palas Campus găzduiește 13 companii multinaționale din domenii, precum IT, automotive şi asigurări. Jumătate dintre acestea sunt din Statele Unite ale Americii, astfel că, de Ziua Independenței, va fi petrecere în cea mai mare clădire de birouri din România. Ieșenii sunt așteptați la concertul Andrei Botez, dar și să descopere atmosfera de sărbătoare, specifică zilei de 4 iulie, în locațiile din Palas Campus.

 Joi, 4 iulie 2023, angajații din Palas Campus vor fi întâmpinați la birou cu muzică încă de la primele ore ale dimineții. Începând cu ora 07.00, în lobby-ul principal al clădirii, Dj Pado va deschide boxele și va da la maximum un playlist special: American Music Style. De la ora 12.00 și de la ora 16 angajații sunt așteptați  în Piațeta Palas Campus, la  atelierele de cooking by Soft & Grace, unde vor învăța cum se gătesc preparatele cu specific american, iar de la 17.00 începe „Beer pong contest”.

Petrecerea continuă în Piațeta Palas Campus, unde, de la ora 17.30, va avea loc un concert tematic susținut de Andra Botez & The Band. Aici sunt așteptați toți ieșenii care vor să experimenteze atmosfera zilei de 4 iulie, în stil american.

Și locațiile din Palas Campus te așteaptă la „Independence Day Fest”. Ca să intri în atmosfera sărbătorii, poți să treci pe la cafenelele Tucano Coffee și Teo`s să încerci o cafea „Americano”. Dacă vrei să te îndulcești, Dulcinella te invită în noua sa braserie, inaugurată de curând la parterul Palas Campus. Weekend-ul trecut a fost inaugurată și cafeneaua True Fine Coffee, unde ieșenii se pot bucura de preparate din cafea, dar și cu delicii culinare, pentru o experiență completă.

Tot la parterul Palas Campus sunt deschise și sala de fitness Stay Fit Gym, salonul de înfrumusețare Acutica, centrul medical Emerald, laboratorul de analize Praxis și centrul de difuzare de presă XTime.

 Palas Campus, un proiect mixed-use, a fost inaugurat la finalul lunii aprilie 2023, și reprezintă cea mai mare clădire de birouri din România, având 54.000 mp de spaţii office şi 6.000 mp de retail.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.