Cunoscutul părinte Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași a făcut o socoteală referitoare la cât ajung cheltuielile pentru o nuntă și a explicat ce înseamnă zeciuiala pentru o nuntă. „Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? Că 10% din ce câștigi trebuie să dai la biserică? Da, ei, acuma, mă ascultă-mă: cât a costat rochia miresei? 2.000 – 3.000 euro da?! cât înseamnă? 150 milioane… cât o costa muzica? 100 de milioane… cât a costat fotograful? 50 de milioane… cât a costat coregrafia? 100 de milioane… cât a costat tot aici? Ce aveți voi? Șampanii, mese, povești? Toată asta? 100 de milioane da, cât costă masa la restaurant? 2 – 300 de milioane.. da, deci vă ridicați undeva aproape la un miliard de investiții cu nunta… Cel puțin 20.000 euro i-ați tocat?”, a spus preotul la un post local. ”Păi adică eu nu înțeleg un lucru: L-ați luat pe Dumnezeu de prost?! El e ultimul fraier la care ați venit să vă dea harul, după ce voi ați cheltuit atâtea lucruri, care de-a 2-a zi nu mai sunt valabile?! Rochia o arunci, mâncarea ai mâncat-o, banii i-ai cheltuit? Restaurantul l-ai părăsit, florile s-au veștejit, sticlele goale le-ai aruncat și toată povestea s-a terminat. Dar cununia de la Dumnezeu rămâne! Aia e cea mai importantă”, a explicat Calistrat.
Acasă Evenimente Părintele Calistrat, contabilul lui Dumnezeu: 10% din ce câștigi la nuntă trebuie...