Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr Lucian Eva, subliniază importanţa unui diagnostic corect şi a unor tratamente prompte administrate la timp, medicul prezentând cazul unei femei de 74 de ani, din judeţul Hunedoara, căreia i-a fost descoperită o tumoră cerebrală de 9 centimetri. Potrivit managerului Spitalului de Neurochirurgie, înainte de a ajunge la Iaşi, femeia a fost la mai mulţi medici din alte centre medicale din ţară, care nu au reuşit să îi stabilească un diagnostic clar. „Aveam o durere groaznică de cap, care nu-mi trecea cu nimic. Am mers la spital, fără a spune copiilor. Am fost internată la Petroşani, de două ori, unde mi-au administrat perfuzii pentru durere. Dar nu s-a rezolvat mare lucru. Mi s-a spus că nu depinde de ei şi că nu au ce să-mi facă. Am fost şi la Bucureşti, unde mi-au făcut un CT (computer tomograf – n.r.). Nu mi-au dat nicio şansă. Aici, la Iaşi, mi s-a spus că trebuie să fiu operată şi că e foarte dificil. Toată lumea este cumsecade, toate asistentele, toată lumea”, a povestit pacienta Ana Ciobanu. Specialiştii ieşeni au decis să utilizeze aparatul de radiochirurgie stereotactică de tip, Gamma Knife, care se găseşte doar în acest laborator din Spitalul de Neurochirurgie. După o serie de investigaţii amănunţite, hunedoreanca a fost diagnosticată cu o tumoră pe creier. În timpul investigaţiilor s-a constatat şi că această tumoră este o leziune secundară şi că are cancer în altă parte a corpului. „Continuăm să demonstrăm angajamentul faţă de pacienţi şi să oferim servicii medicale de înaltă calitate, salvând vieţi şi restabilind speranţa în sufletele celor aflaţi în suferinţă. După ce a fost consultată în mai multe clinici din ţară, a ajuns în sfârşit la noi, cu o leziune tumorală la baza craniului, dificil de tratat chiar şi pentru posibilităţile noastre, care nu sunt puţine. Având în vedere că localizarea şi tipul de tumoră erau puţin particulare, ne-am pus reale întrebări în ceea ce priveşte anatomia patologică. Am descoperit că este o leziune secundară, probabil un cancer provenit din altă parte a corpului. Am iniţiat deja procedura de radioterapie fracţionată în acest caz, adică mai multe şedinţe pe parcursul a câtorva zile. Urmează să obţinem rezultatul anatomopatologic. După aceasta, va trebui să fie tratată într-un centru oncologic pentru patologia de fond. Cazul este o dramă pentru un pacient care a fost tratat iniţial ca o sinuzită. A trecut prin mai multe clinici până am reuşit să-i punem un diagnostic corect. Acum, are un diagnostic şi un tratament. Noi credem că îi putem îmbunătăţi calitatea vieţii şi să o sprijinim să treacă mai uşor prin aceste momente critice din viaţa domniei sale”, a declarat dr Lucian Eva.