Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe aduce noi informații despre proiectele Autostrăzilor care leagă Moldova de restul țării, respectiv A7 și A8. Săptămânal se fac pași concreți pentru deschiderea Iașului prin îndeplinirea acestui obiectiv prioritar pentru Iași și întreaga regiune de Nord-Est. Până la sfârșitul lunii august va fi gata Studiul de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, urmând ca în prima parte a lunii septembrie să fie desemnat câștigătorul pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a secțiunii Târgu Mureș – Miercurea Nirajului. Pentru secțiunea de autostradă Târgu Neamț- Iași – Ungheni, ce se întinde pe o distanță de 93 de km, s-au primit garanții că Studiul de Fezabilitate va fi finalizat anul acesta, urmând ca viitoarele etape necesare realizării acestui obiectiv să fie parcurse cât mai curând posibil. Autostrada Unirii va avea o lungime de peste 304 km și va asigura legătura cu Republica Moldova prin noul pod peste Prut de la Ungheni, pentru a cărui proiectare și execuție a fost deja lansată licitația. Acesta va interconecta infrastructurile rutiere între România și Republica Moldova, fiind sprijinite relațiile economice, sociale, dar și frățești dintre cele două părți. Proiectul realizării Podului de la Ungheni are o valoare totală de 16,5 milioane de euro, bani europeni alocați pentru România prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei. Tot pentru realizarea de autostrăzi către Moldova, Guvernul României a aprobat zilele trecute contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții destinat sprijinirii proiectului de investiții Autostrada A7, în valoare de 600 de milioane de euro. „Cei 319 km între Ploiești și Pașcani reprezintă o șansă semnificativă la dezvoltarea regiunii noastre și deschiderea județului Iași în fața unor noi oportunități economice și sociale. Este un angajament asumat de administrația liberal în fața comunității ieșene și iată că astăzi, prin implicarea și eficienta colaborare între autoritățile publice locale și centrale putem vorbi de Autostrada A7 ca fiind proiectul ce se va finaliza în 2025. Noi, la Consiliul Județean, facem tot ce ne stă în putință pentru a oferi sprijinul tehnic și administrativ în vederea urgentării acestor proiecte strategice. Harta autostrăzilor din România nu trebuie să mai ocolească Iașul sau Moldova și nici nu trebuie să mai vorbim despre un pod de flori ca legătură cu frații noștri de peste Prut. Suntem în fața unor provocări, însă odată realizate cele două Autostrăzi, vom beneficia cu toții de conectivitate cu Europa în adevăratul sens al cuvântului.” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe.