@ Un cunoscut muzician a fost condamnat ieri de judecătorii ieşeni @ Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus pedepsirea lui Mircea Ungureanu la 2 ani şi 9 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă @ Condamnarea vine ca urmare a unui accident rutier mortal ce s-a petrecut pe o stradă din Iaşi
Un cunoscut muzician a fost condamnat de judecătorii ieşeni. Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus ieri pedepsirea lui Mircea Ungureanu la 2 ani şi 9 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă.
În plus, judecătorii ieşeni au admis acţiunile civile formulate de către rudele victimei şi au obligat asiguratorul maşinii să achite despăgubiri în valoare totală de 260.000 de euro.
Accident rutier mortal, pe o stradă din Iaşi
Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul muzicianului Mircea Ungureanu (45 de ani) a început pe data de 14 decembrie 2021. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi l-au trimis în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă.
„Pe 11 decembrie 2019, în jurul orei 16:25, inculpatul a condus un autoturism Audi A3 pe bulevardul Chimiei, din municipiul Iaşi, către Metalurgie, nu a respectat prevederile referitoare la regimul de viteză şi mijloacele de semnalizare, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu o autoutilitară marca Volkswagen, provocând decesul unei persoane, pasageră dreapta-față în vehicul”, au spus oamenii legii.
Muzicianul Mircea Ungureanu, acuzat de producerea impactului
În urma impactului, mai multe persoane au fost rănite, printre acestea aflându-se şi muzicianul Mircea Ungureanu. Victimele au fost transportate la spital, dar pentru una dintre ele nu s-a mai putut face nimic.
Ulterior, oamenii legii au demarat ancheta, Mircea Ungureanu a fost chemat la audieri, iar, mai apoi, anchetatorii au decis trimiterea acestuia în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă.