@ Curtea de Apel Iași a mușamalizat recent dosarul privind averea nejustificată acumulată de medicul Adrian Covic @ Judecătorii Onuț Cojan și Irina Alexandra Ghergheșanu au clasat cererea ANI de confiscare a averii ilicite pe motiv că în perioada ‘’cercetărilor’’ soția lui Covic nu a fost citată @ Tot recent Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a clasat dosarul privind infracțiunile de fals săvârșite de Covic, cel în care a fost acuzat că nu a trecut în declarațiile de avere banii primiți de la firmele de medicamente @ Anterior, procurorul DNA, Andreea Nica a clasat dosarul de corupție în care Covic a fost acuzat că a luat mită de la firmele de medicamente
În Iași, o parte dintre judecătorii și procurorii vor pensii speciale doar pentru că au curaj să condamne niște amărâți care fură de foame. Când au de-a face cu câte un potentat sau un mare corupt li se taie elanul, găsesc repede o soluție să îngroape dosarul VIP-ului (vezi și bătaia de joc cu dosarul de corupție de la Curtea de Apel Iași al lui Mihai Chirica). Medicul Adrian Covic, fostul director al Spitalului Parhon din lași a scăpat recent de toate dosarele penale dar și de dosarul în care Agenția Națională de Integritate a cerut confiscarea averii acumulate ilegal.
Dosarul averea ilegală: mușamalizarea de la Curtea de Apel Iași
În luna mai a anului 2014, Agenția Națională de Integritate a sesizat Curtea de Apel Iași în legătură cu averea ilegală acumulată de Adrian Covic. ANI constatase existența unei averi nejustificate în cuantum de 1.657.753 Lei (aprox. 407.730 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de Covic și soția sa, în perioada în care medicul a ocupat funcții de conducere la Spitalul Parhon din Iași (vezi aici). Cererea ANI s-a judecat în dosarul 363/45/2014 pe care Curtea de Apel Iași l-a secretizat. Din 2014 până în anul 2023, Curtea de Apel Iași nu a reușit să soluționeze cererea ANI. Brusc, în anul 2023 din completul de judecată au fost desemnați să facă parte judecătorii Onuț Cojan și Irina Alexandra Ghergheșanu care au găsit o modalitate ‘’originală’’ de a clasa cererea ANI, adică un viciu de procedură. Au invocat faptul soția lui Covic, asistentă medicală la Spitalul Parhon nu a fost citată în momentul în care ANI le-a verificat averea. Au găsit un viciu de procedură și, gata, au clasat cerere de confiscare a averii acumulate ilegal. Covic rămâne cu șpăgile sau ‘’sponsorizările’’ primite de la pacienți sau firmele de medicamente.
Șefa Curții de Apel: ‘’Totul este secret’’
Aflasem pe surse că cererea de confiscare a averii a fost clasată recent de judecătorii Onuț Cojan și Irina Alexandra Ghergheșanu dar, am solicitat Curții de Apel și un răspuns oficial. Însă, pentru Diana Micu Cheptine, șefa Curții de Apel Iași nicio o lege a transparenței nu se aplică atunci când se pun întrebări despre dosarale aflate pe rolul comisiei de control a averilor. Nu a vrut să ne spună nici măcar care a fost soluția dată în cazul lui Covic. ‘’Având în vedere dispozițiile articolului 10 alin.1 din Legea 115/2016 pentru pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu funcții de conducere şi de control potrivit căreia actele comisiei nu sunt publice nu putem da curs solicitării dumnevoastră’’, ne-a răspuns Diana Micu Cheptine.
Cine este judecătorul Cojan care l-a salvat pe Covic
Se cuvine să spunem cine este domnul judecător Onuț Cojan, cel care a decis că Adrian Covic poate rămâne cu banii furați. Asta, deoarece vrem să explicăm măcar parțial ce l-a determinat pe Cojan și pe colega sa să ia această decizie revoltătoare. În anul 2002, când a izbucnit Scandalul Grădinița la Primăria Iași, Onut Cojan era juristul municipalității. Scandalul Grădinița s-a referit la faptul că pentru mai multe creșe și grădinițe din Iași au fost cumpărate piese de mobilier și alte materiale la prețuri exorbitante iar achizițiile s-au făcut la primărie. Prejudiciul era de miliarde lei. Neregulile au fost aduse la cunoștința fostului primar Constantin Simirad de directoarea Direcției de Audit, Mihaela Toma, care susținea că pe unul dintre dosarele de control întocmite la începutul anului 2002 apărea semnatura ei falsificată. Simirad l-a chemat la el pe Cojan să-i ceară socoteală. Cojan a leșinat în biroul lui Simirad. Ulterior, dosarul Dosarul Grădinița a fost clasat la Parchet iar Onuț Cojan a intrat în magistratură.
Altă mușamalizare: dosarul de fals
Pentru că s-a constatat că Adrian Covic a realizat niște venituri ilegale, instituțiile de control au formulat și o plângere penală pentru fals în declarații. Asta deoarece Covic nu trecuse în declarațiile sale de avere veniturile respective. Dosarul a fost clasat deoarece a intervenit prescripția. ‘’Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 673/P/2017 a fost soluționat la data de 20.09.2022, prin ordonanța de clasare a cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art.326 Cod penal, în temeiul art. 16, lit.f) Cod procedură penală. S-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale, raportat la momentul comiterii faptei pentru care a fost începută urmărirea penală, respectiv perioada 2003-2011, pentru fapta de fals în declarații, constând în aceea că, la momentul completării declarațiilor de avere, numitul C.A. nu a menționat unele venituri obținute în perioada 2003-2011. În cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, termenul fiind împlinit în cursul anului 2017 – față de ultima faptă pentru care a existat suspiciunea de fals în declarații, în raport de care s-a calculat termenul de prescripție al răspunderii penale (anul 2012, când se depune declarația de avere aferentă anului 2011)’’, ne-a transmis, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Dosarul de la DNA: șpăgi de la giganții Pharma
În dosarele penale în care a fost cercetat Covic acuzațiile se refereau la faptul că acesta încasase sune uriașe de bani de la firme din domeniul „pharma” pentru a le facilita acestor companii încheierea unor contracte cu Spitalul Parhon. Cea mai favorizată firma a fost Fresenius Medical Care dar vorbim și despre Paraxel International, Novartis Pharma Service, Amgen Romania SRL sau B.Braun. În dosar a mai fost cercetată și medicul Carmen Volovăț. Compania B.Braun este cea care îi achita lui Covic biletele de avion atunci când călătorea în străinătate. În data de 17.05.2010 subsidiara din Romania a companiei B.Braun, si anume SC Avitum SRL, a achitat cu suma de 5.453 lei 4 bilete de avion rezervate pe numele Adrian Covic, a soției sale Adina si a celor doua fiice. Nu a fost prima data cand aceasta companie a facut asemenea cadouri. Conform anchetatorilor, Avitum SRL a achitat in mai multe randuri biletele de avion ale lui Covic. În perioada 1.02.2010-13.07.2010. SC Avitum SRL i-a platit lui Covic nici mai mult nici mai puțin decât 103.114 lei în baza unui asa-zis contract de prestari servicii incheiat intre cele doua parti. Colaborarea a continuat și in următorii ani. În baza unui alt contract de „servicii de consultanță”, incheiat de Covic cu aceeasi firma Avitum SRL, reprezentata de directorul Gheorghe Bulat, fostul manager de la Parhon a încasat în perioada 6.08.2010 – 6.07.2012 nici mai mult nici mai putin decat 635.755 lei. De asemenea, în data de 29.06.2011, prin intermediul Fundatiei Salvati Rinichiul condusa de Maria Covic (mama lui Adrian Covic), fostul director de la Parhon a primit de la Avitum suma de 8.000 lei. Firma nu i-a dat bani degeaba lui Covic. Exemplele pot continua.
Procurorul Andreea Nica de la DNA Iași n-a găsit probe de șpagă
În anul 2018, după 5 ani de cercetări procurorul Andreea Nica de la DNA Iași a clasat dosarul din lipsă de probe. Asta în condițiile în care au fost găsiți în conturile lui Covic banii încasați de la giganții Pharma și au fost ridicate și contractele încheiate de aceste companii cu Spitalul Parhon în perioada în care acesta era director. ‘’Din probele administrate nu rezultă că darea şi respectiv primirea sumelor de bani au fost condiţionate de semnarea de către Covic Adrian a contractelor dintre unitatea medicală şi furnizorii de produse sau aparatură medicală şi nici că au fost oferite pentru contractele anterioare, semnate de Covic Adrian ori pentru semnarea ulterioară a unor noi contracte sau că au făcut obiectul unor înţelegeri între Covic Adrian şi reprezentanţii firmelor, în acelaşi scop”, se menţionează în ordonanţa de clasare.
Ați auzit idioțenie mai mare? Adică giganții Pharma i-au dat bani lui Covic pentru că era băiat frumos. Să continuăm să ne plătim impozitele pentru ca procurorii și judecătorii să-și încaseze salariile și pensiile speciale.
Panarama confiscării banilor lui Covic, 400.000 euro, sunt in contul medicului, statul se uita la ei
Constantin MAZILU