Veste proastă pentru un membru al lumii interlope din Iaşi! Judecătorii au luat decizia definitivă!

495
Constantin Vandam si masina Porche
Constantin Vandam si masina Porche

@ Veste proastă pentru un membru al lumii interlope din Iaşi @ Judecătorii au luat recent decizia definitivă @ Astfel, aceştia au respins contestaţia formulată de Vandam Constantin privind prelungirea măsurii arestării preventive în cazul său

Veste proastă pentru un membru al lumii interlope din Iaşi! Magistraţii au luat recent decizia definitivă! Aşadar, aceştia au respins contestaţia formulată de Vandam Constantin privind prelungirea măsurii arestării preventive în cazul său.

„Instanţa respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Constantin Vandam împotriva încheierii din 5 decembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care o menţine. Definitivă”, au afirmat judecătorii din cadrul Curţii de Apel.

Vandam Constantin, după gratii

Iniţial, Tribunalul Iaşi a decis prelungirea stării de arest preventiv în cazul lui Vandam Constantin. Amintim că procurorii din cadrul Tribunalului Iaşi i-au trimis recent în judecată pe Jean Mărăraş, Vandam Constantin, doi membri ai clanului Tănase, şi pe un cunoscut al acestora. Principala acuzaţie din dosar este cea de tentativă de omor, iar cea de-a doua este cea de complicitate la această infracţiune. Totodată, în dosar, doi ieşeni sunt părţi vătămate.

Anchetatorii ieşeni au menţionat că, pe data de 2.04.2023, în jurul orei 20.32, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Porsche Panamera, împreună cu fratele său, pe strada Eternitate, din municipiul Iaşi, Vandam ar fi executat două focuri de armă spre partea inferioară a portierei autoturismului marca Audi Q7, în care se aflau persoanele vătămate Constantin C.I. şi Mihai Alessio R., doi bărbaţi consideraţi dușmani, apropiați de Viorel Oarză.

Oamenii legii au adăugat că Vandam conducea o mașină Porche Panamera (în drepta se afla fratele său, Jean Brăileanu) și a văzut ca din sens opus venea acel Audi Q7 în care se aflau dușmanii săi.

Ce au mai spus procurorii

Anchetatorii au susţinut că cel care ar fi condus maşina ar fi fost Vandam. „Pe locul din dreapta al autoturismului se afla, după ţinută, numitul Mărăras Jean. Astfel, rezultă faptul că inculpatul Constantin Vandam, aflat la volanul autoturismului marca Porsche Panamera, execută, la momentul de întâlnire cu autoturismul marca Audi Q7, care venea de pe banda din sens opus, pe strada Eternitate, prevăzută cu câte o bandă pe sens, două focuri de armă, de la mică distantă, în partea de jos a portierei autoturismului marca Audi Q7.

Conform raportului de constatare criminalistică din 6.04.2023 este indubitabil că orificiile prezente pe portiera stânga-fata a autoturimului Audi Q7 au fost produse de proiectilele cartuselor trase cu arme de foc, calibrul probabil fiind de 7,65 mm, unghiul de tragere este de 11º, iar directia de tragere este descendentă.

Din declaratiile persoanelor vătămate rezultă că, la momentul executării focurilor de armă, au auzit două pocnituri cărora nu le-au dat importantă, crezând initial că zgomotul provine de la petarde”, au afirmat oamenii legii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.