Viitorul Partidului Mișcarea Populară (PMP) va fi anunțat miercuri, 24 ianuarie, la Iași. Președintele formațiunii politice, Cristian Diaconescu, va avea o întrevedere cu membrii și simpatizații acesteia și va face anunțul privind politica de alianțe pe care o va adopta din punct de vedere electoral.„Miercuri, 24 ianuarie, ora 13:00, la sala de conferințe Chopin & Vivaldi din cadrul Palas, domnul Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară, se va întâlni cu membrii și simpatizanții din întreaga regiune a Moldovei. Întâlnirea are ca scop clarificarea aspectelor de legalitate privind conducerea partidului și a filialelor teritoriale, precum și politica de alianțe pe care o vom avea în acest an foarte important din punct de vedere electoral. Membrii și simpatizanții au puterea și răspunderea în ceea ce privește viitorul partidului, de aceea este foarte important să fie prezenți la această manifestare”, a anunțat consilierul județean Adrian Acostoaiei, președinte interimar al PMP Iași.
În Județul Iași, PMP deține 102 sunt aleși locali, dintre care 3 consilieri județeni, 2 primari, 5 viceprimari, 3 consilieri municipali, 4 consilieri orășenești și 85 de consilieri comunali. Din acest punct de vedere, PMP ocupă al treilea loc, după PNL și PSD.