Un angajat al SRI și iubita polițistă săltați de DNA. ‘’Pericolul social’’: un coafor administrat de cei doi

4690
Cătălin Petru Toma și Cristina Fuioară
Cătălin Petru Toma și Cristina Fuioară

@ Cătălin Petru Toma subofițer al SRI și iubita lui, Cristina Fuioară, cunoscută polițistă la Biroul Rutier Pașcani sunt cercetați de procurori pentru că au făcut afaceri incompatibile cu funcția dar și pentru evaziune fiscală @ Cei doi administrau împreună un salon de înfrumusețare și o sală de fitness, în municipiul Pașcani @ Ancheta a fost demarată de DNA – Servicul de efectuare de acte de urmărire penală în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, SRI fiind o structură militarizată

Bugetele SRI și ale MAI se consumă în mare parte pentru plata pensiilor speciale ale celor trecuți în rezervă deși sunt în floarea vârstei, salariile celor activi sunt mici iar o parte dintre aceștia sunt tentați să caute și alte mijloace de existență pentru un trai decent. O anchetă demarată DNA – Servicul de efectuare de acte de urmărire penală în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari, vizează un subofițer SRI din Pașcani, Cătălin Petru Toma (angajat la o unitate SRI din Bacău) și polițista Cristina Fuioară cunoscut agent la Biroul Rutier Pașcani. Cei doi au fost interceptați și supravegheați, timp de doi ani, din aprilie 2022 și până în prezent și s-a constatat că erau implicați activ în administrarea salonului de înfrumusețare și a sălii de fitness deținute de firmele SC C Concept Pașcani SRL și SC X Body Pașcani SRL, motiv pentru care sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunii de săvârșirea infracțiunii de ‘’efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția’’ și evaziune fiscală. Acțiunile de supraveghere efectuate au arătat faptul că cei doi au decis împreună angajările și concedierile persoanelor care au prestat servicii pentru cele două firme, au gestionat programările salonului de înfrumusețare, de pe Calea Romanului nr.5 din Pașcani, au ținut legătura cu furnizorii de echipamente și produse de înfrumusețare, au luat împreună decizii privind relația celor două firme cu băncile și cu instituțiile publice și au deschis împreună un punct de lucru la Valea Lupului. De asemenea, ofițerul SRI a însoțit-o permanent pe Cristina Fuioară de câte ori aceasta s-a deplasat în țară pentru a discuta cu furnizorii de echipamente. De asemenea, în cazul lor, infracțiunea de evaziune fiscală de referă la faptul că au încasat bani la negru și nu au fiscalizat unele plăți efectuate către colaboratori.

Puși sub control judiciar, angajatul SRI a demisionat

Având în vedere toate acestea, în data de 1 februarie a.c., după efectuarea unor percheziții la domiciile celor doi și la sediile firmelor, procurorul Codrin Ichim Sârcu, prim-procuror adjunct la Parchetul Militar Iași i-a pus sub control pentru o periodă de 60 de zile pe cei doi. Celor doi li s-a interzis să se mai apropie de salonul de înfrumusețare și de sala de fitness și să ia legătura cu martorii, timp de 60 de zile. Pus însă și în fața unei anchete disciplinare subofițerul SRI și-a dat demisia iar IPJ Iași a transmis că polițista Cristina Fuioară ‘’ a fost pusă la dispoziție’’. Cei doi sunt reprezentați de avocatul ieșean, Cristian Curcă care a arătat că măsurile luate de autoritățile judiciare în acest caz sunt mult exagerate având în vedere că este greu de crezut că activitatea unui salon de înfrumusețare putea interfera în vreun fel cu atribuțiile lor de serviciu. ‘’Este unul dintre cele mai ciudate dosare penale văzute de mine, chiar și prin maniera prin care s-a ales să fie administrat probatoriul, cu intenții clare de a distruge două cariere’’, a spus Cristian Curcă.

O judecătoare s-a plâns că este hărțuită de iubita unui ofițer SRI. Cum s-a ajuns de la un banal caz de gelozie la un dosar penal

Constantin MAZILU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.