Sentinţă în dosarul „Flux”! Funcţionarul a recunoscut totul, dar a făcut apel mai apoi! FOTO

976
Gabriel Gherghesanu, Mihai Chirica si Gabriel Harabagiu
Gabriel Gherghesanu, Mihai Chirica si Gabriel Harabagiu

@ Sentinţă în dosarul „Flux”: funcţionarul a recunoscut totul, dar a făcut apel mai apoi @ Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au amânat emiterea unei decizii definitive în cazul lui Gabriel Ghergheşanu pentru data de 14 martie 2024 @ Amintim că, iniţial, acesta a fost condamnat de Tribunalul Iaşi la 2 ani, 2 luni si 20 zile de închisoare, cu suspendare, pentru fals intelectual în formă continuată (3 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit 

Sentinţă în dosarul „Flux”: funcţionarul a recunoscut totul, dar a făcut apel mai apoi! Astfel, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au amânat emiterea unei decizii definitive în cazul lui Gabriel Ghergheşanu pentru data de 14 martie 2024.

Amintim că, iniţial, acesta a fost condamnat de Tribunalul Iaşi la 2 ani, 2 luni si 20 zile de închisoare, cu suspendare, pentru fals intelectual în formă continuată (3 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.

Sentinţă emisă în dosarul „Flux”

Prima sentinţă nu era definitivă, aceasta fiind contestată, culmea!, chiar de către Ghergheşanu. Procesul lui Gabriel Ghergheşanu a început pe data de 8 mai 2023.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus atunci trimiterea la instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Ghergheşanu.

Procurorii anticorupție au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției a lui Gabriel Ghergheşanu, la data faptei funcționar public în cadrul U.A.T. Municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.

Ce au mai spus procurorii anticorupţie

Reprezentanţii DNA Iaşi au adăugat că, separat, au dispus trimiterea în judecată, a lui Gabriel Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași, pentru fals intelectual și abuz în serviciu, Mihai Chirica, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Iași, pentru complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), Anca Nora Brânduşescu, arhitect-șef al municipiului Iași și șefă a Direcției de Arhitectură și Urbanism, pentru fals intelectual și abuz în serviciu, Mariana Popa, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, pentru abuz în serviciu, dar şi SC Flux SRL și administratorul societății, fiecare pentru complicitate la fals intelectual și complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu.

„Aşadar, în exercitarea atribuțiilor de înlocuitor al primarului, inculpatul Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iași, beneficiind de ajutorul primarului Chirica Mihai, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii și prin atestarea unor împrejurări contrare realității, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași.

Blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal de către SC Flux SRL, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal. La emiterea documentelor în condiții de nelegalitate ar fi participat și inculpata Brândușescu Anca-Nora, la acea vreme arhitect șef al municipiului Iași.

Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de municipiul Iași. Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.

Astfel, pe baza certificatului emis de primărie, inculpata Popa Mariana, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, ar fi admis cererea de intabulare (la data de 27 decembrie 2018) cunoscând că documentele care o însoțeau nu reflectă situația reală a imobilului și că, în mod legal, această cerere ar fi trebuit respinsă, așa cum aceeași inculpată o făcuse de altfel făcut-o anterior (la data de 23 octombrie 2018).

Emiterea certificatului de atestare a creat, pentru societatea beneficiară SC Flux SRL, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil, cu obținerea de foloase necuvenite”, au spus reprezentanţii DNA Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.