Declarația unui milionar în dosarul de orgii cu minore. Clanul Zapodeanu, coadă la audieri în anchetele DIICOT

1613
Ioan Zapodeanu
Ioan Zapodeanu

@ În dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru proxentism, ‘’matroana’’ Ramona Petronela Moroșanu a fost audiat de judecători, în calitate de martor, și miliardarul Ioan Zapodeanu @ Zilele trecute, a fost arestat pentru trafic de droguri, fiul lui Zapodeanu și anume Ioan David Zapodeanu @ Zapodeanu junior este acuzat că a distribuit droguri printre elevii de la Liceul cu Program Sportiv din Iași

Numele lui Ioan Zapodeanu, cel mai bogat ieșean a fost menționat în dosarele instrumentate de procurorii DIICOT cu mult timp înainte ca fiul acestuia David, să fie arestat pentru trafic de droguri. Sentința din dosarul de proxenetism în care apare numele lui Zapodeanu a fost pronunțată cu două luni înainte ca David să fie reținut pentru trafic de droguri. Numele seniorului apare în dosarul în care a fost trimisă în judecată Ramona Petronela Moroșanu. Acesta din urmă este la rândul său o prosituată, fiind parte vătămată în dosarul ‘’Minore pentru VIP-uri’’, cel în care au fost condmnați Nicusor Cosuta, patronul Pizzeriei Nico, afaceristul Dorin Cohal, Cornel Hitruc patronul restaurantului familial și Ionel Daniel Onofriciuc, patronul Dan Mixt SRL. Între timp Ramona Moroșanu a devenit proxenetă a racolat la rândul său minore pe care le oferea contracost la petreceri organizate de afaceriști la hotelurile din Iași, Traian, Majestic și Ciric. Pe data de la 15 ianuarie a.c Ramona Moroșanu a fost condamnată la 7 ani şi 6 luni de puşcărie dar înainte de pronunțarea sentinței a fost audiat în calitate de martor și Ioan Zapodeanu. Asta deoarece la unele petreceri în care erau exploatate sexual minorele era prezent și Zapodenau. ‘’După aproximativ trei zile, inculpata Ramona Moroșanu Nicoleta a dus-o pe persoana vătămată L.I. la Clubul Bursei din municipiul Iași unde aștepta martorul Ioan Zapodeanu și un bărbat din anturajul acestuia…..Faptul că inculpata Moroșanu Romona Nicoleta a exploatat-o sexual pe persoana vătămată L.I este confirmat și de convorbirea interceptată în cauză la data de 17,02.2015 ora 20:36 când cele două discută despre foștii lor clienți printre care Zapodeanu, Coste etc…..Martora Bărbieru Bianca Ioana s-a deplasat la restaurantul Ciric unde inculpata Moroșanu Ramona Nicolata era împreună cu persoana vătămată Moraru Adriana și o tânără minoră Beatrice. La masă erau trei bărbați. Martora a văzut cum unul dintre aceștia i-a dat o sumă de bani inculpatei Moroșanu Ramona. Tânăra minoră fusese adusă de inculpată la petrecere pentru a dansa pentru martorul Zapodeanu Ioan dar acesta nu a mai ajuns la petrecere’’, se arată în rechizitoriu.

De asemenea o martoră a susținut că Zapodeanu era foarte generos cu fetele la aceste petreceri. ‘’Martora Mohoianu Lavinia a precizat că nu cunoaște dacă după aceste petreceri aveau loc și acte sexuale deoarece ea nu rămânea până la final, doar inculpata Moroșanu Ramona. Cel mai probabil se întrețineau și raporturi sexuale deoarece inculpata s-a lăudat odată că a primit de la martorul Zapodeanu Ioan și 2.000 lei’’, se mai arată în rechizitoriu.

În acest dosar, Ioan Zapodeanu a fost audiat la Tribunal dar a negat foarte multe dintre aspectele constatate de procurori. ‘’Inculpata a recrutat victimele cu scopul de a obține venituri suplimentare față de câștigurile obținute de ea din practicarea prostituției. Actele sexuale se consumau fie în apartamentul inculpatei, fie în diverse unități hoteliere. Inițial, tinerele exploatate erau transportate de inculpata la diferite petreceri unde se consumau băuturi alcoolice și uneori produse stupefiante, pentru ca, în final, să fie nevoite să întrețină raporturi sexuale cu cei care erau la acea petrecere. Aceasta oferea tinerelor pe care le exploata băuturi cu substanțe stupefiante pentru a accepta cu ușurință si dezinvoltură să întrețină relații sexuale cu clienții fideli. Banii pe care îi câștigau tinerele exploatate din practicarea prostituției erau luați de inculpata , fiind folosiți pentru achiziționarea de alimente, haine, plata anunțurilor la ziar și a utilităților la apartamentul în care aceasta locuia. În realitate, inculpata le amăgea pe victime, spunându-le că pun banii la comun pentru a acoperi toate cheltuielile menționate mai sus. De fapt, aceasta era beneficiara finală a sumelor de bani dispunând exclusiv cu privire la utilizarea lor’’, se mai arată în rechizitoriu

Fiul arestat de DIICOT

La sfârșitul săptămânii trecute Ioan David Zapodeanu, fiul lui Ioan Zapodeanu a fost arestat într-un dosar de trafic de droguri. Acesta a picat în capcana unui traficant celebru și anume Neculai Roșu. În cursul zilei de astăzi se va judeca contestația depusă de avocatul lui Zapodeanu împotriva deciziei de arestare preventivă. Mai multe dosarii din acest dosar am prezentat în articolul repostat mai jos.

Fiul celui mai bogat ieșean prins în capcana unui mare traficant de droguri. ‘’L-a stricat anturajul’’

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.