DNA Iași s-a făcut de râs în dosarul lui Chirica. Instanța a respins acordul semnat de martorul-cheie

6416
Gabriel Gherghesanu, Mihai Chirica si Gabriel Harabagiu
Gabriel Gherghesanu, Mihai Chirica si Gabriel Harabagiu

@ Curtea de Apel Iași a repins astăzi definitiv acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de Gabriel Ghergheșanu unul dintre martorii cheie din dosarul Flux

Gafă de proporții a procurorilor DNA în dosarul Flux. Astfel, Curtea de Apel Iași a respins astăzi acordul de funcționarul Gabriel Ghergheșanu cel care se ocupa de edificările construcțiilor din municipiu. Acordul de recunoaștere semnat de Ghergheșanu era unul dintre principalele atuuri ale procurorilor în acest dosar. În acordul semnat de Ghergheşanu cu procurorii DNA aceasta a acceptat condamnarea acestuia la 2 ani, 2 luni si 20 zile de închisoare, cu suspendare, pentru fals intelectual în formă continuată (3 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit. Ori, acordul a fost respins deoarece infracțiunea de fals s-a prescris iar faptele de abuz săvârșite de acesta nu sunt de competența DNA. Ghergheșanu era funcționar simplu și, chiar dacă a săvârșit o infracțiune de abuz in serviciu cercetarea acesteia intra numai in competența Parchetului Judecatoriei. DNA trebuia sa decline dosarul în cazul lui Ghergheșanu.

Reamintim că Ghergeșanu a declarat în fața procurorilor DNA Iași că regreta faptele iar în declarația dată a arătat că a cedat presiunilor făcute de primarul Mihai Chirica și de cumătrul său, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu când a semnat în fals certificatul de atestare a edificării pentru clădirea lui Gheorghe Cheșcu (SC Flux SRL) din strada Vasile Lupu nr.96 G. Să reamintim că în acest dosar au fost trimiși în judecata și Chirica și Harabagiu deoarece au semnat respectivul certificat deși știau ca imobilul are mai multe etaje, mai multe apartamente, deci nu respecta autorizația de construire. Mai multe detalii în articolul repostat mai jos.

Declarație șoc la DNA, Chirica și Harabagiu slugile lui Cheșcu. Ghergheșanu. ‘’Mi-au dat ordin să rezolv’’

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.