@ Cutremur în lumea interlopă: fratele lui Cosmos Tănase, condamnat la închisoare „pe viaţă” @ Ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Valter Tănase pentru trafic de persoane şi proxenetism @ La aplicarea pedepsei, magistraţii ieşeni au luat în calcul şi condamnări primite anterior de fratele lui Cosmos Tănase @ Pe lângă pedeapsa cu puşcăria, judecătorii au dispus şi confiscarea de la Valter Tănase a unei mici averi
Cutremur în lumea interlopă: fratele lui Cosmos Tănase, condamnat la închisoare „pe viaţă”! Ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Valter Tănase la pedeapsa rezultantă de 28 de ani de temniţă, pentru trafic de persoane şi proxenetism! Având în vedere că Valter Tănase are aproximativ 50 de ani, aceasta este ca o condamnare „pe viaţă”.
La aplicarea pedepsei, magistraţii ieşeni au luat în calcul şi condamnări primite anterior de fratele lui Cosmos Tănase. Pe lângă pedeapsa cu puşcăria, judecătorii au dispus şi confiscarea de la Valter Tănase a unei mici averi. „Instanta dispune confiscarea de la inculpatul Tănase Valter a sumei de 522.500 de lire sterline, reprezentând folosul material dobândit prin comiterea faptelor”, au afirmat ieri, 7 mai 2024, magistratii ieseni.
Cutremur în lumea interlopă: fratele lui Cosmos Tănase, condamnat!
De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Acest proces al lui Valter Tănase a început pe data de 23 august 2021.
Amintim ca, in anul 2016, Valter Tănase a fost condamnat pentru trafic de persoane, iar, acum, acesta a fost condamnat într-un alt dosar, pentru că ar fi dus la produs în străinătate patru fete din România.
Percheziții la casa lui Valter Tănase
Amintim că Tănase a fost arestat in urma cu mai bine de un an, în urma unor descinderi la locuința sa. Procurorii DIICOT Iasi au sustinut ca Valter Tănase ar fi traficat in strainatate patru tinere din zona Moldovei.
„În iulie 2014, inculpatul a recrutat-o pe persoana vătămată, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla, a primit-o în imobile închiriate, a transportat-o, a transferat-o și, prin constrângere fizică și psihică, a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei în Marea Britanie până în luna februarie 2016, luându-i, totodată, banii obținuți din această activitate (150.000 de lire sterline). În octombrie 2015, a recrutat-o pe persoana vătămată prin inducere în eroare, a primit-o în imobile închiriate, a transportat-o, a transferat-o și a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei în Marea Britanie timp de aproximativ 4 luni, luându-i, totodată, banii obținuți din această activitate.
În noiembrie 2015, el a recrutat-o pe persoana vătămată prin inducere în eroare, a primit-o în imobile închiriate, a transportat-o, a transferat-o și a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei în Marea Britanie până în luna aprilie 2016, luându-i, totodată, banii obținuți din această activitate (17.500 de lire sterline). În ianuarie 2016, inculpatul a recrutat-o pe persoana vătămată prin inducere în eroare, a primit-o în imobile închiriate, a transportat-o, a transferat-o și a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei în Marea Britanie până în luna august 2016, luându-i, totodată, banii obținuți din această activitate (90.000 de lire sterline)”, au spus anchetatorii.