@ Dosarul „Mafia lemnului”: afacerist şi pădurar, trimişi în judecată de procurorii ieşeni @ Astfel, ieri, anchetatorii ieşeni au dispus trimiterea în faţa instanţei a afaceristului Vlad Ailincăi şi a pădurarului Mihai Horobeţ @ Alături de aceştia va da ochii cu judecătorii şi Anca Roxana Cobzaru
Dosarul „Mafia lemnului”: afacerist şi pădurar, trimişi în judecată de procurorii ieşeni! Aşadar, anchetatorii ieşeni au dispus ieri trimiterea în faţa instanţei a afaceristului Vlad Ailincăi, din Aroneanu, dar şi a pădurarului Mihai Horobeţ.
Alături de aceştia va da ochii cu judecătorii şi Anca Roxana Cobzaru. Acuzaţia principală din dosar este cea de luare de mită. Acum, urmează ca Tribunalul Iaşi să stabilească un prim termen al procesului penal. Mai apoi, magistraţii ieşeni vor asculta ce au de spus toate părţile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Dosarul „Mafia lemnului”: afacerist şi pădurar judecaţi!
Amintim că, în urmă cu câteva luni, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au anuntat ca au destructurat un grup infracțional organizat format din afaceriști și pădurari angajați ai statului, specializat în exploatarea ilegală a lemnului din pădure. Suprafața de pădure afactată se află în zona comunei Holboca, din județul Iași.
Atunci, în urma propunerii făcute de procurori, au fost arestați la domiciliu afaceristul Vlad Ailincăi (36 de ani), din Aroneanu, și pădurarul Mihai Horobeț (47 de ani), de la cantonul Ruseni, comuna Holboca, administrat de Romsilva. Asta, deoarece Vlad Ailincăi i-ar fi dat mită de de cel puțin 8 ori pădurarului Mihai Horobeț pentru ca acesta din urmă să-l lase să taie ilegal lemn din pădure.
Ce au spus anchetatorii ieşeni cu privire la situaţie
Procurorii au cerut ca aceștia să fie trimiși după gratii, dar judecătorii au decis atunci să-i aresteze la domiciliu. „În perioada august – octombrie 2023, inculpatul P.V.A. a dat personal, în mod direct şi repetat inculpatului M.H. (pădurar), cu titlu de mită, sume de bani cuprinse între 500 şi 1.000 de lei pentru fiecare rundă de tăiere, fără drept, de arbori nemarcaţi şi sustragere de masă lemnoasă din fondul forestier al Ocolului Silvic Iaşi – Cantonul 18 Ruseni, pentru ca funcţionarul public să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu înscrise în fisa postului emisă de Ocolul Silvic Iaşi, constând în asigurarea pazei şi integrităţii fondului forestier, efectuarea controlulului aplicării şi respectării regimului silvic, constatarea contravenţiilor şi a infracţiunilor silvice, aplicarea sancţiunilor şi sesizarea organelor de poliţie competente precum şi informarea în scris, în maximum 24 de ore a pagubelor produse şi constatate pe suprafeţele de fond forestier din raza sa de competenţă”, au preciyat procurorii ieşeni.
S-a stabilit că Horobeț ar fi încasat cu titlu de mită de la Ailincăi cel puțin 7.000 de lei. De la casa lui Ailincăi au fost confiscate o cantitate de lemne și instrumente de tăiat, sume de bani, arme şi muniţie, precum şi carne provenită din vânat.