@ Mihai Chirica a obținut un nou mandat de primar, Costel Alexe a fost reconfirmat la șefia CJ Iași iar cel de-al treilea candidat de la vârful PNL Iași, Alexandru Muraru nu s-a ‘’calificat’’ pentru un post de europarlamentar
Alexandru Muraru este singurul personaj aflat la vârful PNL Iași care nu a obținut postul pentru care s-a bătut la alegerile care au avut loc anul acesta pe 9 iunie. În timp ce Chirica obținut un număr suficient de voturi pentru un nou mandat de primar, Costel Alexe a reușit să-i convingă pe ieșeni pentru un nou mandat la șefia CJ, Muraru și alianța cu PSD n-au reușit să impună un europarlementar și de la Iași. Alexandru Muraru a fost pe locul 21 pe lista de candidați la europarlementare în timp ce alianța a obținut numai 1 mandate. Nu este de mirare că Muraru nu a reușit să-i convingă pe ieșeni să-i dea un număr suficient de voturi. Muraru le-a fost băgat pe gât liberalilor ieșeni datorită relației pe care el și fratele lui o au cu Iohannis. Muraru a fost numit pe funcția de președinte al PNL Iași dar este doar o marionetă. Dacă-l întrebi nici măcar nu știe unde-i Dagâța deși acolo au primar PNL. De altfel, comunicatele lui n-au nicio legătură cu problemele județului. Liberalii ieșeni au scăpat că vor scăpa de el și va pleca la Bruxelles dacă tot le-a fost băgat pe gât dar n-au reușit să-i facă vânt. Clar, organizația nu este condusă de el ci de cei doi care au câștigat ieri alegerile.
Nici finul n-a fost în stare să și-l aducă în partid
O dovadă în plus că personajul este pe post de papagal în PNL Iași este că nici măcar nu a reușit să treacă peste Marius Dangă și Mihai Chirica să-și aducă finul în PNL Iași. Exilat din USR, în urmă cu două luni, viceprimarul Răzvan Timofciuc a depus adeziune la PNL Iași, la organizația municipală. Cererea sa de intrare în partid nu a fost aprobată însă de președintele organizației municipale Marius Dangă, ordinul de respingere venind direct de la Mihai Chirica care nu a uitat atacurile lui Timoficiuc. Marele președinte al PNL Iași, a tăcut și a înghițit, a tăcut mâlc să nu-l mănânce Chirica cu tot cu pene. De aceea, ca un motan castrat, Muraru guiță pe la colțuri că se va răzbuna pe Chirica, adică după alegerile locale va organiza o rebeliune internă menită să-l izoleze în partid, să-l pună la punct pe primarul urbei noastre. Nu va face nimic, va tace mâlc de frică să nu piardă nici ciolanul de deputat. Influența lui Iohannis în partid fiind din ce în ce mai redusă, Muraru va tace chitic de frică să nu se întoarcă în anonimatul din care a apărut dintr-o data, ca din neant pe scena politică.
Lista noilor primari din județul Iași. Alegeri locale 2024. Live text
Constantin MAZILU