Dosarul lui Morosanu junior. Tiganii si-au luat inapoi lingourile de aur

2835
Claudiu si Catalin Morosanu
Claudiu si Catalin Morosanu

@ O prima victorie a celor anchetati in dosarul lui Claudiu Morosanu fratele lui Catalin Morosanu cercetat intr-un dosar privind tranzactii ilegale cu aur @ Judecatorii au decis ieri restituirea a doua lingouri de aur in greutate de peste 3 kilograme, sechestrate de DIICOT

Rasturnare de situatie in dosarul in care Claudiu Morosanu, fratele lui Catalin Morosanu, luptatorul de K1 este cercetat de DIICOT Iasi intr-un dosar privind tranzactii ilegale cu aur. Astfel, in urma unei contestatii impotriva ordonantei de instituire a masurilor asiguratorii depuse de una din firmele implicate si anume
SC Exclusiv International SRL judecatorii au dispus ca firma sa primeasca inapoi doua din lingourile de aur confiscate in timpul perchezitiilor. Este vorba despre doua lingouri de aur in greutate de peste 3 kilograme. ”Desfiinteaza ordonanta procurorului din data de 17.01.2019 emisa in dosarul nr.267/P/2018 al DIICOT – Serviciul Teritorial Iasi si in consecinta: dispune restituirea catre suspecta SC Exclusiv International SRL a doua lingouri de aur in valoare totala de 318.220 lei ridicate cu ocazia perchezitiei domiciliare din municipiul Alba Iulia , strada Ferdinand, respectiv lingoul 1 in greutate de 1.884,24 grame cu un continut de 1.072,68 grame aur fin si lingoul 2 in greutate de 1.376,24 grame cu continut de aur 818,45 grame aur fin, bunuri depuse la Trezoreria municipiului Iasi”, se arata in sentinta judecatorilor

Afaceri din 2012

Ancheta in acest dosar a demarat in forta la data de data de 22.10.2018 cand procurorii DIICOT- S.T.Iasi au dispus retinerea, pentru o perioada de 24 de ore, a lui Cornel Marcu, Daniel Stanescu zis Mureș, Bogdan Stanescu zis Cezar, Dragos Stanescu zis Ciorpan si Claudiu Moroșanu pentru savârsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, evaziune fiscala în forma continuata si spalare de bani. Cu acesta ocazie DIICOT a efectuat un numar de 35 de perchezitii domiciliare pe raza judetului Iasi si a municipiilor Bucuresti si Alba Iulia, ocazie cu care au fost ridicate, în vederea continuarii cercetarilor și recuperarii prejudiciului cauzat, o cantitate de aur , 50.000 de lei și au fost instituite sechestre pe imobile și autoturisme în valoare de aproximativ 800.000 de euro. ” În cauza exista suspiciunea rezonabila ca, în perioada 2012 – 2015 inculpatii Marcu Cornel, Stanescu Daniel, zis „Mures”si Stanescu Bogdan, au constituit un grup infractional organizat ce a avut drept scop facilitarea înregistrarii în contabilitatea societatilor controlate de catre inculpatul Marcu Cornel, respectiv SC Marcor Gold SRL, SC Exclusiv Investment SRL si Exclusiv International SRL, a unor facturi fiscale eliberate în baza unor relatii comerciale fictive care, pe de o parte, au avut ca efect sustragerea de catre acestea din urma de la plata unor sume de bani reprezentând TVA – ul si impozitul pe profit datorat bugetului de stat si pe de alta parte, au reprezentant documentatia necesara solicitarilor de rambursare a TVA înaintate catre organele competente de catre SC Marcor Gold SRL”, se arata intr-un comunicat al DIICOT.

Morosanu si clanul Stanescu

Prejudiciul estimat in acest dosar se ridica la cateva milioane de euro. In ceea ce-l priveste pe Claudiu Morosanu acesta este banuit ca i-ar fi ajutat pe membri clanului Stanescu sa se sustraga de la plata impozitelor catre buget. ” De asemenea, fata de inculpatul Moroșan Claudiu s-a resinut faptul ca, în calitate de administrator prin procura al SC Gold Brut International SRL Iasi, în cursul lunii februarie 2013 a aderat la grupul infractional organizat, pentru a-i susține pe aceștia în scopul comiterii infractiunilor de evaziune fiscala si spalare a banilor, în dauna bugetului de stat (prin reducerea artificiala a profitului impozabil si a TVA-ului de plata pentru beneficiarii finali și solicitarea de rambursare a TVA de la bugetul consolidat al statului) și în cel a obtinerii pentru sine si altii de beneficii financiare”, se mai arata in comunicatul DIICOT.
Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.