@ Un impiegat de mişcare a fost prins băut de către poliţiştii ieşeni @ La finele acestei săptămâni, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au decis condamnarea Lilianei Marinela Pleviţ @ Astfel, judecătorii ieşeni au decis amendarea penală a femeii cu suma de 4.800 de lei, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
Un impiegat de mişcare a fost prins băut de către poliţiştii ieşeni! La finele acestei săptămâni, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au decis condamnarea Lilianei Marinela Pleviţ!
Aşadar, judecătorii ieşeni au decis amendarea penală a femeii cu suma de 4.800 de lei (echivalentul a 160 zile-amendă x 30 lei/zi), pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Impiegat de mişcare, prins băut de poliţişti
De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul ieşencei Liliana Marinela Pleviţ a început pe 10 mai 2023. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au decis trimiterea în judecată a impiegatului de mişcare sub acuzaţia de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
„Pe 23 august 2021, în jurul orei 22:00, inculpata a condus pe drumurile publice, respectiv pe Drumul Judeţean 248, autoturismul marca marca Skoda, după ce a consumat băuturi alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,76 grame la mie la ora 23:30 şi 1,59 grame la mie la ora 00:30”, au afirmat oamenii legii.
Liliana Marinela Pleviţ a recunoscut totul la audieri
Agenţii din cadrul Secţiei II de Poliţie Rurală, în timp ce efectuau serviciul de patrulare deplasându-se pe Drumul Judeţean 248, au identificat în trafic autoturismul marca Skoda, care avea avarii pe partea dreaptă. La volanul autoturismului au găsit o femeie de 46 de ani, care, în urma interogării bazelor de date, a fost identificată ca fiind inculpata, de meserie impiegat de mişcare. Ea a fost întrebată dacă a condus autoturismul şi care este cauza avariilor.
Femeia a afirmat că a condus respectivul autoturism, iar avariile au fost provocate prin lovirea cu un parapet în urma pierderii controlului asupra volanului. Întrucât femeia mirosea a alcool, ea a fost dusă la Serviciul Rutier pentru a fi testată alcoolscopic, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La audieri, aceasta a recunocut comiterea faptei. În ceea ce priveşte motivul săvârşirii infracţiunii, inculpata a declarat cu ocazia audierii în faza de urmărire penală că a plecat de la domiciliu cu autoturismul în urma unor neînţelegeri avute cu soţul, însă acest aspect nu reprezintă o justificare temeinică pentru conduita adoptată”, au concluzionat magistraţii ieşeni.