@ Dubla crimă din Moara de Vânt: judecătorii au luat recent decizia în cazul lui Sami El Bourkadi @ Astfel, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins cererea de recuzare formulată de studentul canadian de origine marocană @ De asemenea, judecătorii ieşeni au amânat procesul penal pentru data de 10 septembrie 2024
Dubla crimă din Moara de Vânt! Judecătorii au luat recent decizia în cazul lui Sami El Bourkadi! Aşadar, magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi au respins cererea de recuzare formulată de studentul canadian de origine marocană.
„Instanţa respinge, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător Cuzic Maricica Daniela, preşedinte al completului de judecată D 16G, formulată de către inculpatul El Bourkadi Ahmed Sami”, au spus magistraţii. De asemenea, judecătorii ieşeni au amânat procesul penal pentru data de 10 septembrie 2024.
Dubla crimă din Moara de Vânt
Ahmed Sami El Bourkadi, studentul acuzat de dublul asasinat din Moara de Vânt, a sperat că va fi pus în libertate. Însă judecătorii ieşeni au decis prelungirea arestului preventiv în cazul său.
Amintim că procurorii ieşeni au luat decizia trimiterii în judecată a studentului canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkadi, în contextul în care principalul suspect din acest caz a negat mereu că ar fi comis faptele de care este acuzat.
Studentul susţine că este nevinovat
Astfel, la începutul lui decembrie 2021, rudele studentului Youssef Jniyah au cerut ajutorul Poliției ieşene după ce tânărul nu a mai răspuns la telefon și nu a ajuns la Bruxelles, așa cum era stabilit. Odată sesizată Poliția, o patrulă a mers la adresa indicată în Moara de Vânt, pentru a vedea dacă tânărul este bine.
Poliţiştii au găsit în vila în care locuiau tânărul student și iubita lui, Vanesa Burlacu, o adevărată scenă de groază. Marocanul și iubita lui, de loc din Miroslava, erau morți într-o baltă de sânge, iar o parte din imobil fusese incendiată. Mai apoi, agenţii au ajuns la Ahmed Sami El Bourkadi, studentul canadian de origine marocană bănuit de comiterea dublei crime. Astfel, el a fost prins în Roma (Italia) și a fost readus în Iași. Ulterior, tânărul a fost arestat preventiv şi a fost trimis în judecată.