Șeful IPJ Iași a ascuns o tranzacție imobiliară. Banii vin de la un cumpărător surpriză: un șofer din subordine

1867
Costel Gîtlan și Renato Pârâială
Costel Gîtlan și Renato Pârâială

@ Pe data de 12 aprilie a.c. Costel Gîtlan și soția lui i-au vândut lui Renato Constantin Pârâială o suprafață de 1.000 mp de teren cu un preț de numai 200 lei pentru un metru pătrat @ Tranzacția nu este trecută în declarația de avere a lui Gîtlan @ Pentru o omisiune asemănătoare alți polițiști din cadrul IPJ Iași au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații @ În urmă cu o lună, Constantin Renato Pârâială a fost prins băut la volan de polițiștii din Vaslui și i s-a întocmit dosar penal

O tranzacție imobiliară dubioasă cel puțin prin prisma prețului declarat a fost ascunsă de Costel Gîtlan, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Astfel, pe data de 12 aprilie a.c. Costel Gîtlan și soția sa i-au vândut lui Renato Constantin Pârâială, o suprafață de 1.000 mp teren în comuna Bârnova cu un preț total de numai 20.000 lei, adică numai 4 euro pentru un metru pătrat. Actele au fost perfectate la notarul Dragoș Isachi. Pe lângă prețul dubios de mic, tranzacția nu a fost trecută în declarația de avere a lui Costel Gîtlan, deși Legea îl obligă să facă acest lucru. Pentru o faptă asemănătoare, mai puțin gravă, un fost polițist de la Rutieră din municipiul Iași a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. Bogdan Ciochină achiziționase un teren dar în loc sa scrie că l-a cumpărat acesta a scris în declarația de avere că l-a primit drept donație (vezi aici).  În final polițistul a fost achitat. Fapta lui Gîtlan este mult mai gravă. Acesta nu a trecut în declarația de avere faptul că a obținut venituri din vânzarea unui teren. Vom solicita un punct de vedere și de la Parchetul Curții de Apel Iași, parchetul competent să cerceteze ‘’chestorii’’ pentru astfel de fapte.

De ce să-i dea teren  aproape gratis lui Pârâială?

Să mai precizăm, că potrivit Legii, Gîtlan trebuia să treacă în declarația de avere pe anul acesta, inclusiv toate veniturile obținute din vânzarea unor bunuri, până la data de 15 iunie. Cumpărătorul lui Gîtlan, Renato Constantin Pârâială este șofer în cadrul IPJ Iași dar se știe că acesta este mai mult șoferul lui Gîtlan. În urmă cu o lună, pe 20 iulie, Renato Constantin Pârâială a fost prins băut la volan iar IPJ Iași a transmis că a demarat cercetarea disciplinară împotriva acestuia. De ce i-ar vinde Gîtlan lui Pârâială la un preț atât de mic? Ori s-a achitat valoarea reală  și trecut un preț mic în contract deoarece Pârâială nu putea justifica banii ori șoferul lui Gîtlan știe prea multe trebuie stimulată tăcerea lui, mai ales acum că pleacă din poliție ca un infractor. Pârâială a trecut în declarația de avere faptul că anul acesta a cumpărat cei 1.000 mp de teren (foto)

Avere și pe copii. Probleme șI la veniturile ‘’fetiței’’

Ani la rând Preacinstitutul a evitat să-și treacă veniturile în declarația de avere. Acum înțelegem și de ce? Soții Gîtlan, o familie de bugetari au tranzacționat suspect de multe imobile. Publicația 7Iași a arătat că în anul 2020, pe când avea numai 19 ani, fiica lui Gîtlan a cumpărat cu banii jos, cu 43.337 euro, un apartament de la un cunoscut dezvoltator. Apartamentul i-a fost vândut la o valoare cu mult sub prețul pieței. Ulterior a vândut acest apartament cu 65.500 euro și a cumpărat un altul cu 83.928,70 euro, deci a mai pus vreo 22.000 euro. Asta în condițiile în care era doar o studentă. Vezi aici mai multe detalii.

Update! Șoferul lui Gîtlan, prins băut la volan. IPJ Iași, pepinieră de infractori sub conducerea ‘’chestorului’’

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Iata alt GOLAN, care trebuie cercetat si dat afara din sistem, nu schimbat din functie ! dar si soferul in cauza ca si-a permis si el sa faca manareli in uniforma statului Roman! AFARA cu JIGODIILE din institutia statului !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.