@ Ieri, magistrații Curții de Apel Iași au desființat cea mai mare parte a actelor de procedură penală efectuate de procurorul Daniel Horodniceanu, în dosarul în care au fost trimiși în judecată dezvoltatorii Cristin Zămosteanu (și angajați din firmele acestuia), Cristinel Bolobiță precum și funcționari din Primăria Iași @ Practic, întreg dosarul s-a făcut praf iar acuzațiile au picat în Camera Preliminară nemaiavând nici un rost să se treacă la judecata pe fond @ În fața judecătorilor de Cameră Preliminară, Cristin Zămosteanu a declarat că procurorul Horodniceanu a spus că-l arestează deoarece nu vrea să-l denunțe pe Mihai Chirica @ Zămosteanu a stat arestat câteva luni în acest dosar
Marele dosar de corupție instrumentat de procurorul Daniel Horodniceanu la DIICOT Iași, supranumit Dosarul Veranda cel în care au fost trimiși în judecată primarul Mihai Chirica dar și dezvoltatorii Cristin Zămosteanu și Cristinel Bolobiță și alte persoane (prezentăm mai jos lista completă a inculpaților) s-a făcut țăndări ieri în Camera Preliminară a Curții de Apel Iași. Practic nu a mai rămas nimic din actele de urmărire penală efectuate de procurorul Daniel Horodinceanu în acest dosar (vezi aici). Asta deoarece s-a constatat că actele respective de procedură sunt nelegale și abuzive iar probele obținute în baza acestora sunt nule. Au fost anulate ordonanțele prin care s-a efectuat urmărirea penală, procese verbale de percheziții, ordonanțe de ridicare a unor documente, probele obținute în baza acestor ordonanțe emise nelegal (extrase de cont, declarații de martor), au fost anulate expertize, au fost excluse din materialul probabator documente furnizate de instituții precum OCPI sau Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est și așa mai departe. Practic acum este inutil să se mai treacă la judecata pe fond deoarece întreg materialul probator s-a prăbușit deoarece a fost constituit abuziv. ”Constată nulitatea absolută a urmării penale privind infracțiunile mai sus menționate, începând cu ordonanțele de extindere a urmăririi penale din 17.08.2020 și din 23.11.2022, și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de urmărire penală efectuate subsecvent acestora. În baza art. 102 alin. 2 Cod procedură penală cu referire la art. 281 alin.1 lit.b¹ Cod procedură penală exclude toate probele administrate după 17.08.2020 privind infracțiunile de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta, ori în numele ei , precum și toate probele administrate după 23.11.2022 privind infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual și uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit. Constată nelegalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul din 17.04.2024, emis în dosarul nr. 138D/P/2019 al DIICOT- Serviciul Teritorial Iași ’’, au constatat magistrații Curții de Apel Iași.
Practic au picat acuzațiile privind fraude cu fonduri UE, cele privind ilegalitățile din urbanism, rămânând ca, în eventualitatea în care se va ajunge pe fondul dosarului judecătorii să decidă dacă vor pronunța o sentință de condamnare pe unele infracțiuni economice care potrivit unor surse, se prescriu anul viitor. Asta daca DIICOT va avea curajul să retrimită dosarul la instanță. Ieri, judecătorii le-au pus dosarul în brațe și le-au spus că nu este bun de nimic. Zeci de polițiști de la BCCO și de la alte structuri ale IPJ la percheziții sau la alte acțiuni, sute de ore de muncă plătite de stat, mașini, carburantul statului, toate acestea au fost dispuse de procurorul Daniel Horodniceanu pentru ‘’un mare nimic’’.
Horodniceanu, urmărit penal pentru acest dosar
Să reamintim că abuzurile făcute de Daniel Horodniceanu i-au adus acestuia un dosar penal. Astfel, Cristin Zămosteanu i-a făcut acestuia o plângere penală pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Asta deoarece, Horodniceanu a antedatat o ordonanță în acest dosar. Cum ‘’corb la corb nu scoate ochii’’, inițial procurorii care l-au cercetat pe Horodniceanu au clasat dosarul. Zămosteanu a contestat ordonanța de clasare iar judecătorii dispus în noiembrie 2023, reînceperea urmăririi penale. Dosarul în care este cercetat Horodniceanu se află la Parchetul General și potrivit unor surse de atunci nu s-a mișcat nimic. Acum este șef la CSM.De altfel, la ședința de judecată care a avut loc în data de 2 septembrie, fiind audiat de judecători Zămosteanu a dat o declarație șocantă. ‘’Procurorul Horodniceanu mi-a spus că mă arestează deoarece nu-l denunț pe Mihai Chirica’’, a spus Zămosteanu în fața judecătorilor.
Avocații din dosar: ‘’A fost un abuz al DIICOT’’
Unul dintre avocații din dosar este Iulian Gafon. Acesta a salutat decizia instanței și a apreciat faptul că judecătorul și-a dat seama că în acest dosar urmărirea penală s-a desfășurat abuziv. ‘’Cred ca este o soluție corectă a judecatorului de cameră preliminară, pronunţată după o justa și atenta chibzuire. Practic, Doamna Judecator a confirmat, prin soluția sa, că nimeni, nici măcar un celebru procuror de la o „structura de crima organizată a țării ” nu poate eluda litera legii din patimă sau din alte considerente. Sunt foarte elocvente formularile folosite de judecator: procurorul a cautat fapte noi în afara cadrului procesual.. în aceeași maniera nelegala a procedat procurorul și cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu.. procurorul nu a înțeles sa motiveze .. pentru a-si crea premisele extinderii urmaririi penale .. și cauta fapte in afara cadrului procesual.. sunt formulari fără echivoc, utilizate de un judecator care nu se joaca cu cuvintele. Multe încălcări ale drepturilor celor care au avut neșansa sa intre in malaxorul justiției sau a unui justițiar.. vom vedea cum se va termina până la urmă, dacă mai rămâne ceva în picioare din dosar. La cum arată soluția aceasta de astăzi, nu cred ca va merge mai departe dosarul în aceasta formă’’, a spus Iulian Gafon.
Un alt avocat din dosar a arătat de asemenea că în acest dosar procurorul DIICOT și-a depășit cu mult atribuțiile. ‘’Hotărârea de astăzi nu face decât să confirme că la Curtea de Apel Iași există corp de magistrați foarte bine pregătit și echilibrat, un adevărat model și pentru celelalte instanțe din țară. Este o dovadă pură a faptului că actul de justiție care se înfăptuiește la Iași este unul sănătos, independent și echidistant. Un procuror de la DIICOT nu poate avea o competență nelimitată, nu poate deschide Codul Penal la întâmplare și să-și aleagă o infracțiune pe care să o cerceteze ca și cum ar alege din meniul de la restaurant’’, a arătat avocatul Cătălin Boacnă, referindu-se la faptul că în dosar au fost efectuate acte de urmărire penală pentru infracțiuni care nu sunt de competența DIICOT.
Care au fost acuzațiile din dosar
În acest dosar au fost trimiși în judecată pe lângă Mihai Chirica și dezvoltatorii Cristin Zămosteanu și Cristinel Bolobiță angajați sau apropiați ai lui Zămosteanu precum Aura Pârvu, Ovidiu Crețu, Ion Nedelcu, Oana Mirela Zămosteanu, SC M Chim SRL, funcționari din primărie, Raluca Mocanu Andreea, Remus Lucian Amăriuței, Vasile Sârbu, Andras Zlăvog, Cristina Oțeleanu, Mircea Rotariu, Elena Herțanu, Daniela Vasiliu și Dumitru Bujor, Iulian Midoschi, Dana Pintilie, Georgel Grumeza și Mihaela Tulică. DIICOT a susținut că cei enumerați mai sus au constituit un grup infracțional organizat pentru a autoriza unele imobile din municipiul Iași printre care și amenajarea unei terase deasupra Halei Centrale, ‘’terasa Veranda’’. De asemenea, Zămosteanu și angajații lui au mai fost acuzați și de unele infracțiuni economice.
Fiul lui Horodniceanu angajat la Tribunal. Concursul organizat de CSM unde tatăl este vicepreședinte
Constantin MAZILU
Horodniceanu are comportamentul unui milițian șef de post