Companie, condamnată definitiv la Iaşi! Sechestru pe bunuri, pentru recuperarea unei sume!

854

@ O companie a fost condamnată definitiv la Iaşi @ Judecătorii au dispus aplicarea unui sechestru pe bunuri, pentru recuperarea unei sume importante @ Astfel, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins recursul formulat de SC Centrul Agrogreen SRL @ Iniţial, societatea fusese amendată cu suma de 17.000 de lei, pentru folosire sau prezentare de acte ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul UE sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată

O companie a fost condamnată definitiv la Iaşi! Judecătorii au dispus aplicarea unui sechestru pe bunuri, pentru recuperarea unei sume importante! Astfel, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins recent recursul formulat de SC Centrul Agrogreen SRL.

Iniţial, societatea fusese amendată cu suma de 17.000 de lei, pentru folosire sau prezentare de acte ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul UE sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

„Instanţa admite în parte acţiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi, pe cale de consecinţă, o obligă pe inculpata SC Centrul Agrogreen SRL, reprezentată de lichidator judiciar Berbece Dan Florin, să plătească părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură suma totală de 697.341 de lei”, au afirmat magistratii ieseni.

O companie a fost condamnată definitiv la Iaşi!

Pe lângă pedeapsa aplicată, judecătorii au decis mentinerea sechestrului asigurator pe bunurile firmei amintite. Procesul societatii amintite a inceput pe data de 2 martie 2023.

Prin rechizitoriul intocmit de Parchetul EPPO, s-a dispus trimiterea în judecată a firmei, reprezentată de lichidator judiciar, pentru comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

Ce au spus oamenii legii

Anchetatorii au sustinut ca, aferent campaniei agricole din anul 2019, la data 31.05.2019, firma a prezentat la APIA – Centrul Formularul M2 – completarea cererii unice de plată 2019, cu nr. 12085, declarând, în mod mincinos, ca utilizează, suplimentar față de suprafața declarata inițial, încă 272,3 ha, suprafața pe care, in realitate, nu o utiliza, precum si, pentru a dovedi deținerea terenurilor, adeverința falsă de pe 30.05.2019, fapte ce au avut ca rezultat obținerea fără drept a sumei totale de 285.029 de lei, sumă care a fost plătită de către APIA in mai multe transe, in intervalul 31 octombrie 2019 – 19 mai 2020.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.