„Dascăli de vocație” – recunoaștere, profesionalism și dăruire

1121
PSD Iași-Bogdan Cojocaru, Dascăli de vocație
PSD Iași-Bogdan Cojocaru, Dascăli de vocație

Evenimentul organizat chiar de Ziua Mondială a Educației demonstrează preocuparea social-democraților ieșeni  de a contribui în mod semnificativ la dezvoltarea actului educațional indiferent că vorbim despre infrastructură, investiții sau recunoașterea meritelor cadrelor didactice.

Dascăli de vocație”, ajuns la ediția a II-a, reprezintă semnalul recunoașterii și prețuirii cadrelor didactice pensionare din județul Iași, care și-au dedicat întreaga activitate profesională școlii și generațiilor de elevi, în spiritul profesionalismului, dăruirii și al valorilor autentice.

În cadrul Galei au fost premiați profesori pensionari din toate zonele profesionale: învățători, educatori, profesori de diferite discipline, profesori pentru educație specială, foști directori de școală, precum și, in memoriam, directori de vocație.

Inițiatoarea și coordonatoarea evenimentului, prof. dr. Genoveva Farcaș: “De Ziua Educației dorim să fim în comunitatea ieșeană vocea care aduce binemeritate recunoașteri ale valorii profesorilor dedicați elevilor și școlilor lor, care să arate  că prin astfel de dascăli, de profunzime profesională, intelectuală și morală, vom putea ridica nivelul percepției cadrelor didactice la nivel comunitar, vom putea ridica statutul acestei categorii sociale și nu în ultimul rând vom avea șansa unică pentru ca noile generații de copii și tineri să aibă oportunitatea de a se dezvolta frumos, de a depăși posibilele crize educaționale care ne pândesc în societatea de azi. Această ediție a fost una specială deoarece a premiat 20 de cadre didactice valoroase și le-a oferit lor și altor 220 de doamne participante un cadou inedit în context social, dar mai ales politic, un produs cultural – spectacolul de teatru  Take, Ianke și Cadîr.”

Toți dascălii premiați au făcut profesia din pasiune și dedicație pentru elevii lor, au fost oameni cu har în transmiterea stiinței,  și-au văzut această  muncă de educare a copiilor și tinerilor ca o misiune extraordinară.

Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași a subliniat importanța actului educațional, mai ales în mediul rural, acolo unde nu toți copiii au șansa de a dobândi accesul la cunoaștere: „Am toată prețuirea pentru cadrele didactice, profesori și învățători, care și-au dedicat mare parte din timp pentru formarea tinerelor generații de elevi. Le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut. Atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural, copiii trebuie să primească șanse egale la educație.Noi, social-democrații, vom rămâne permanent alături de cei care, prin priceperea și preocuparea lor contribuie la dezvoltarea unei societăți moderne și cultivate. ”

Prezent la eveniment, Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (UTI) din Iași a punctat rolul esențial al învățământului preuniversitar în pregătirea și familiarizarea tinerilor cu noțiunile de bază din domenii generale de învățământ: „Universitățile sunt pregătite să primească și să pregătească specialiști pe diverse domenii de activitate însă este determinant ca tinerii studenți să aibă deja un bagaj de cunoștințe aprofundat și consolidat. Învățământul preuniversitar, cu toate etapele sale, reprezintă baza educației, iar formatorii elevilor sunt de apreciat pentru răbdarea, dăruirea și calmul de care dau dovadă pe parcursul celor 12 ani de învățare.

DASCĂLI DE VOCAȚIE:

  1. MARIA ALEXA – ȘcoalaGimnazială Tătăruși
  2. CARMEN APOPI – Școala Gimnazială „Cezar Petrescu” Hodora
  3. MARILENA BIȘOG – ȘcoalaGimnazială ”Otilia Cazimir”  Iași
  4. GEORGEL BOTEZATU – LiceulTeoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni
  5. ELENA CRÂȘMARU– ȘcoalaGimnazială Moțca
  6. NECULAI DIACONUŞcoala Gimnazială Cozmești
  7. ELVIRA DIMA – Scoala Gimnazială”Alecu Russo” Iași
  8. LENUȚA ENOIU – Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” Hălăucești
  9. ILIE GOROVEI – Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași
  10. LENUȚA MANOLEA – ȘcoalaGimnazială Sirețel
  11. PARASCHIVA MELINTE– ScoalaGimnaziala „Iacob Negruzzi”Trifesti
  12. LUMINIȚA MOLODOVANU– Liceul Teoretic ,,Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetățuii
  13. MARIA ONEAGA – Grădinițacu Program Prelungit Nr.20 Iași
  14. ADINA PĂDURARIU– Liceul Special„Moldova” Târgu Frumos
  15. LUCIAN POSTOLACHE – Liceul Special„Moldova” Târgu Frumos
  16. ANA MARIOARA SPIRIDONLiceul TehnologicEconomic “Nicolae Iorga” Pașcani
  17. GHEORGHE SPIRIDON – Liceul TehnologicEconomic “Nicolae Iorga” Pașcani
  18. OLGA ȘERBAN – Școala Gimnazială Scobinți

 IN MEMORIAM

  1. SORIN GABRIEL DĂNILĂ Şcoala Gimnazială Specială “Constantin Păunescu” Iași
  2. ADRIAN RUSU– Școala Gimnazială ,,Constantin Teodorescu” Războieni

 

Maria Oneaga – profesor învățământ preșcolar, timp de 44 de ani, director al GPP 20 vreme de peste un deceniu,  și-a asumat menirea de apostol, sculptor de suflete: “Ce definește un dascăl de vocație? Valoare, onestitate, conștinciozitate, asumare, trudă, instruire eficientă, entuziasm. Am trudit pentru starea de bine a oamenilor mari și a oamenilor mici. “

Au fost lumină pentru copiii din satele unde s-au așezat să facă apostolat: Lenuța Enoiu de la Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” din Hălăucești în cariera sa de peste 41 de ani, ca profesor de chimie,  a pregatit pentru examenul de  admitere peste 20 de medici și farmaciști, 8 profesori de chimie, ingineri și cercetători în domeniul chimiei, aflați azi în țară, cât și în străinătate. A fost profesor la Centrul de Excelență, obținând multe premii si mentiuni in cadrul concursurilor naționale și olimpiadelor de specialitate.

Au făcut cunoscut Iașul și scoala de aici prin talentul și competența lor. Profesorul de educație muzicală specializată Ilie Gorovei, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, cu o carieră profesională de 45 de ani, a fost  artist-instrumentist la Opera Națională Română Iași, profesor doctor,  director adjunct, a obținut cu elevii săi performante la concursuri naționale, remarcându-se prin coordonarea de proiecte ale colegiului pe care l-a reprezentat ani buni cu mândrie și competență.

Și-au înțeles rolul în școală și comunitate, dincolo de aspectele didactice.

Neculai Diaconu, Scoala Gimnazială Cozmești: „Când am început era școală gimnazială, apoi a fost școală de arte și meserii, apoi școală  profesională, apoi liceu tehnologic, acum școală profesională. În anul 2003 am accesat proiectul PHARE TVET prin care  școala a fost reabilitată și dotată cu mobilier, echipamente și utilaje agricole.

 Paraschiva Melinte, Scoala Gimnaziala „Iacob Negruzzi”Trifesti: „Când eram director coordonator, am făcut un drum la Ministerul  Învățământului pentru aprobarea construirii unui local de școală la Zaboloteni, inaugurată în 2004. ”

Pentru domnul Adrian Rusu, dascăl de 32 de ani și director de 12 ani, pe 22 iunie 2024 clopoțelul a sunat pentru ultima dată, “Să nu uitați că vă iubesc enorm“, a fost replica sa celebră și ultimă. S-a călăuzit în viață de 3 valori fundamentale, chiar și atunci când flacăra abia pâlpâia pentru sine și mai mult pentru alții, găsea mereu scânteia pentru a aprinde torțe. Sub coordonarea sa, au fost ridicate 3 școli și o grădiniță cu program prelungit. Au fost inițiate și duse la bun sfârșit proiecte deosebite ale școlii și comunității.

Un alt dascăl de vocație, trecut prea devreme în altă lume, Sorin Gabriel Dănilă, directorul Şcoli Gimnaziale Speciale “Constantin Păunescu” Iași, sef de promotie al Liceului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, a pus bazele  învățământului special iesean, dezvoltând nu doar școala sa, ci atingând prin competența sa multe generații de colegi. A fost directorul informat mereu, extrem de atent în analizele legislative, de o corectitudine exemplară,  un om care impunea prin toate acestea respect si pretuire. Era in același timp un coleg cald, empatic, generos, pe care te puteai baza intotdeauna.

Dascălii de vocație premiați sunt profesioniști, cu determinare pentru formarea profesională, având mereu responsabilități îndeplinite cu migală și dăruire ca și coordonatori  de catedră, membri în comisiile din școală, comisiile de evaluare concursuri-olimpiade la toate nivelurile, autori/coautori de programe și auxiliare curriculare. Au reușit să împartă și altora din profesia pe care și-au asumat-o în calitate de mentori autentici, membri în corpul experților în management educațional, formatori ai colegilor lor.

Au avut recunoașterea valorii lor în comunitate. Directorul și profesorul de matematică Gheorghe Spiridon de la Liceul Tehnologic Economic “Nicolae Iorga” Pașcani  a primit recunoașterea meritelor sale profesionale și sociale obținând  distincții și diplome de onoare și recunoștință de la diverse instituții: Miropolia Moldovei și Bucovinei, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Asociația Națională ,,Cultul Eroilor”, Asociațiunea Astra, Fundația Protecției Sociale Generale din România, Centrul de studii ,,Ștefan cel Mare și Sfânt”, Primăria municipiului Pașcani.

Dincolo de toate, pentru acești profesori dăruiți, bucuria a venit din realizările frumoase ale celor pe care i-au dăscălit:

Luminița Moldovanu de la Liceul Teoretic ,,Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetățuii: „Pentru mine profesia de învățător a însemnat o mare și frumoasă ocupație, o activitate complexă și nobilă prin misiunea pe care am avut-o de îndeplinit: să ajut fiecare copil să înțeleagă, să se dezvolte , să evolueze, să simtă că învățătorul îi este aliat, că este acea persoană care îl sprijină în toate activitățile lui.”

Marlena Bișog, Școala Gimnazială ”Otilia Cazimir”  Iași: “Mi-a plăcut să  îmi văd elevii crescând de la un an la altul, dezvoltându-și aripile și învățând să zboare până unde și-au înălțat visele sau mai sus. Cele mai mari satisfacții le-am avut când școlarii s-au adaptat cu succes la gimnaziu, când au absolvit facultățile în domeniile visate A fi învățătoare e cea mai frumoasă profesie. Dar drumul vieții mă conduce spre viitor cu promisiunea unei rezerve generoase de timp, așa cum mi-am dorit dintotdeauna pentru lectură, pentru si sine și pentru familie. “

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.