Sentinţă cumplită, la Iaşi! Angajat al unui spital, trimis la puşcărie de judecători! (EXCLUSIV)

819
Targa, pe holul unui spital
Targa, pe holul unui spital

@ Sentinţă cumplită, la Iaşi: angajat al unui spital, trimis la puşcărie de judecători @ Astfel, recent, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au decis condamnarea lui Adrian Ursache la pedeapsa rezultantă de patru ani şi şase luni de temniţă @ Brancardierul este acuzat de procurori de conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului

Sentinţă cumplită, la Iaşi! Angajat al unui spital, trimis la puşcărie de judecători! Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au decis recent condamnarea lui Adrian Ursache.

„Instanţa îl condamnă pe inculpatul Adrian Ursache la pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în formă continuată şi conducerea unui vehicul fără permis în formă continuată”, au afirmat judecătorii ieşeni.

Sentinţă cumplită, la Iaşi!

Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Acest proces al lui Adrian Ursache a început pe 9 aprilie 2024. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au dispus trimiterea în judecată a brancardierului sub acuzaţiile de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în formă continuată şi conducerea unui vehicul fără permis în formă continuată.

„Pe 16 martie 2024, în jurul orei 11:45, inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice din judeţul Iaşi, având o îmbibație alcoolică de 3.51 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 3.31 g/l alcool pur în sânge la a doua probă, având permisul de conducere anulat”, au subliniat oamenii legii.

Prins în urma unui accident rutier

Procurorii ieşeni au adăugat că, pe 16 martie 2024, în jurul orei 22:23, ieşeanul a condus autoturismul, provocând un accident rutier soldat cu pagube materiale în intersecția cu strada Răzoarelor, având o îmbibație alcoolică de de 3.80 gr/l la prima probă și 3.68 gr/l la cea de-a doua probă, având permisul de conducere anulat.

Brancardierul din satul Mânjeşti a fost cercetat şi, mai apoi, trimis în judecată de către anchetatori. La interpelarea instanței, Adrian Ursache a menţionat că dorește să se prevaleze de dispozițiile proceduri simplificate. După punerea acestei solicitări în discuția contradictorie, instanța, având în vedere declarația inculpatului, că cererea acestuia este formulată înainte de începerea cercetării judecătorești, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale și constatând îndeplinite cerințele prevăzute de prevederile legale incidente, a încuviințat-o.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.