Scandal cu imagini deocheate! A şantajat-o că va face publice toate pozele! (EXCLUSIV)

870
Picioarele unei femei care sta intinsa pe un pat
Femeie, pe un pat

@ Scandal cu imagini deocheate: a şantajat-o că va face publice toate pozele @ La audieri, individul a recunoscut totul în faţa judecătorilor @ În urma scandalului, magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău au dispus condamnarea lui Flavius Andrei Lungu la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru şantaj

Scandal cu imagini deocheate! A şantajat-o că va face publice toate pozele! La audieri, individul a recunoscut totul în faţa judecătorilor. În urma scandalului, magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău au dispus condamnarea lui Flavius Andrei Lungu la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru şantaj.

„Instanta admite în parte cererea formulată de partea civilă şi obligă inculpatul Lungu Flavius Andrei la plata catre aceasta a sumei de 550 de euro daune materiale si 20.000 de lei, reprezentând daune morale”, au afirmat judecatorii.

Scandal cu imagini deocheate!

De remarcat este faptul ca sentinta nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Procesul lui Flavius Andrei Lungu a inceput pe data de 27 iunie 2024. Procurorii l-au trimis in judecata sub acuzatia de santaj.

„În perioada decembrie 2023 – 18 martie 2024. inculpatul a constrâns, cu intenție, persoana vătămată să îi remită suma totală de 1.150 de euro, din care a primit suma de 550 de euro în trei tranșe, amenințând-o, prin intermediul unor mesaje scrise de tip SMS trimise pe aplicațiile Messenger și WhatsApp, cât și prin intermediul unor apeluri audio că, în caz contrar, va face publice mai multe fotografii și o înregistrare video, pe care le deține de la aceasta din perioada în care cei doi au dezvoltat o relație de prietenie și în care persoana vătămată apare în ipostaze compromițătoare (dezbrăcată complet), amenințări care i-au creat o puternică stare de temere persoanei vătămate”, au afirmat oamenii legii.

Ce au mai spus anchetatorii ieşeni

Procurorii au mai sustinut ca, pe 18 martie 2024, tanara a fost constrânsa să îi trimită suma de 600 de euro, el amenințând-o cu publicarea unor fotografii compromițătoare (în care persoana vătămată apare complet dezbrăcată) transmise anterior de victimă individului, în cazul în care nu va primi sumele de bani solicitate.

În cursul judecăţii, la termenul din data de 13 septembrie 2024, anterior începerii cercetării judecătoreşti, ieşeanul a arătat că înţelege să recunoască în totalitate săvârşirea faptei reţinute în sarcina lui prin actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă prin aplicarea procedurii speciale în cazul recunoaşterii învinuirii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.